bocire definitie

2 intrări

24 definiții pentru bocire

bocí1 [At: DOSOFTEI, ap. GCR 258 / 20 / Pzi: bocesc / E: boace] 1-4 vir A exprima, prin vaiete sau cuvinte, o durere mare (sufletească) Si: a (se) văita, a (se) tângui, a (se) jeli. 5-6 vir A plânge zbuciumat, cu vaiete și tânguiri. 7 vt A spune bocete la moartea cuiva.
bocí2 [At: POMPILIU, B. 1005 / Pl: ~cii / E: nct] 1 sm (Rar; reg) Vițel căruia nu i s-a dat un nume. 2 i Strigăt cu care se cheamă vițeii.
bocíre sf [At: NEGRUZZI, S. I, 147 / Pl: ~ri / E: boci1] 1 Exprimare, prin vaiete sau cuvinte, a unei dureri mari Si: bocit1). 2 Plângere zbuciumată, cu vaiete și tânguiri Si: bocit1 (2). 3-6 Parte din ceremonialul înmormântării (la țară), când se spun bocete (1-4) Si: bocit1 (3-6).
BOCÍ, bocesc, vb. IV. Intranz. și refl. A plânge tare (cu vaiete și strigăte). ♦ Tranz. A recita bocete (2). – Din boace (înv. și reg. „voce” < lat.).
BOCÍRE, bociri, s. f. Acțiunea de a (se) boci. – V. boci.
BOCÍ, bocesc, vb. IV. Intranz. și refl. A plânge tare (cu vaiete și strigăte). ♦ Tranz. A recita bocete la înmormântarea cuiva. – Din boace (înv. și reg. „voce” < lat.).
BOCÍRE, bociri, s. f. Acțiunea de a (se) boci. – V. boci.
BOCÍ, bocesc, vb. IV. 1. Intranz. A plînge cu vaiete și strigăte. Toader îi tot aținea calea [fetei], ba o dată i-a făcut și vînt, de fata a început să bocească. REBREANU, R. II 137. Femeia lui, cum îl vede, începe a boci și a zice: Vai de mine și de mine, bărbate, ce-am pățit. CREANGĂ, P. 176. Ian auzi cum se bocesc toți nenorociții prinși în codru de Mama Pădurii! ALECSANDRI, T. I 421. Refl. Trei zile s-a bocit umblînd aiurită pe mal, ștrigîndu-și într-una odorul pe nume. VLAHUȚĂ, O. A. 428. O dată încep ele a se boci înădușit și a se bate cu pumnii peste cap, însă fără nici un folos. CREANGĂ, P. 174. 2. Tranz. A plînge cu bocete după un mort; a jeli. S-adune vecini... Pe fată s-o plîngă Și să mi-o bocească. COȘBUC, P. II 151. Alei! dragă, de ești viu, Spune mamei, ca s-o știu, Iar de nu, să te bocesc. ALECSANDRI, P. P. 137. Nora o boci așa de frumos, incit mai tot satul zicea: mîndru o mai bocește noră-sa. ȘEZ. IV 150. ◊ Absol. [Peste sicriu] bocește-o babă. LESNEA, C. D. 55.
BOCÍ, bocesc, vb. IV. Intranz. și refl. A plânge intens (cu vaiete și strigăte). ♦ Tranz. A plânge cu bocete după un mort; a jeli. – Din boace (puțin folosit, <lat. vox, vocis).
BOCÍRE, bociri, s. f. Acțiunea de a (se) boci.
bocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bocésc, imperf. 3 sg. boceá; conj. prez. 3 să boceáscă
bocíre s. f., g.-d. art. bocírii; pl. bocíri
bocí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bocésc, imperf. 3 sg. boceá; conj. prez. 3 sg. și pl. boceáscă
bocíre s. f., g.-d. art. bocírii; pl. bocíri
BOCÍ vb. 1. a jeli, a jelui, a plânge. (A ~ un mort.) 2. v. văita.
BOCÍRE s. 1. v. jelire. 2. v. văitat.
A boci ≠ a chicoti
bocí (bocésc, bocít), vb.1. A se plînge, a se jelui. – 2. A cînta bocete la înmormîntare. Lat. *vōcῑre, care pare a fi o confuzie a lui vōcem cu vāgῑre; cf. *vōceāre, de unde it. bociare „a publica”, gal. abujar „a zăpăci cu strigăte”, port. bocear „a vorbi, a striga” (Parodi, Rom., XVII, 52). Schimbarea de conj. ar putea fi tîrzie, și datorată conjug. sale incoative. După Pușcariu 208 și DAR, ar deriva direct din boace, formă locală a lui voce, astăzi pe cale de dispariție; însă acestă ipoteză pare mai puțin credibilă,dacă se iau în vedere redusa răspîndire și vitalitate a lui boace, și absența formei corespunzătoare a voci. Der. boceală, s. f. (plînset, lamentație); bocet, s. n. (plîns zbuciumat, vaiet; cîntare de mort, lamentație improvizată), der. de la vb., ca plînset, rîset, strigăt, țipăt de la vb. respective (Giuglea, Concordances, 19, propune un lat. *vōcĭtum, care nu pare indispensabil); bocitor, adj. (care bocește); bocitoare, s. f. (femeie care se îndeletnicește cu bocitul la înmormîntări). Din rom. provine sb. bočitise „a certa” (Cihac, I, 26).
A BOCÍ bocésc 1. tranz. (morți) A deplânge prin bocete, conform ritualului; a jeli. 2. intranz. 1) A plânge în hohote și cu vaiete. 2) A plânge un mort; a jeli. /<lat. boace
bocì v. a plânge cu jale, a se văita. [Dela dial. (Muscel, Banat) boace, glas = lat. VOCEM].
bocire f. fapta de a (se) boci și rezultatul ei; geamăt, plânset, vaiet.
bocésc v. intr. și tr. (d. boace, voce [azi numai în Mac.]; vit. boce, sard. boghe, pv. botz, fr. voix, sp. pg. voz, d. lat. vox, vocis, voce. D. rom. vine sîrb. bočiti se, a se certa). Plîng cu voce: a boci la mormînt, a boci pe cineva.
BOCI vb. a se căina, a (se) jeli, a (se) jelui, a se lamenta, a (se) plînge, a se tîngui, a se văicări, a se văita, (pop.) a se aoli, a se mișeli, (înv. și reg.) a se olălăi, a se olecăi, (reg.) a se plîngătui, a se scîrbi, a se văiera, a se văina, a se vălăcăi, (Transilv.) a (se) cînta, a (se) dăuli, (Mold. și Bucov.) a se frăsui, (înv.) a se glăsi, a se glăsui. (S-a ~ toată ziua.)
BOCIRE s. 1. jelire, plîngere, plîns, (pop.) jeluială, jeluire. 2. boceală, bocit, căinare, jelire, jelit, jeluire, lamentare, lamentație, plîngere, plîns, tînguială, tînguire, tînguit, văitare, văitat, văitătură, (pop., fam. și peior.) văicăreală, (pop.) jeluială, (înv. și reg.) olălăire, (reg.) văierare, văierat, (înv.) obidire, olecăire. (Ce e ~ asta?)

bocire dex

Intrare: boci
boci verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: bocire
bocire substantiv feminin