bocet definitie

14 definiții pentru bocet

bócet sn [At: PRAV. MOLD. 84 / V: (înv) boacet (Pl: boacete, rar boaceturi) / Pl: ~e / E: boci + -et] 1 Vaiete sau cuvinte prin care se exprimă o durere mare, mai ales sufletească. 2 Plâns zbuciumat, cu vaiete și tânguiri Si: jalet, vaiet. 3 (În ritualul înmormântărilor la țară) Lamentație (improvizată, versificată) cântată pe o anumită melodie Si: cântare de mort. 4 (Muz) Cântec melancolic, tânguitor prin care se plânge un mort.
BÓCET, bocete, s. n. 1. Plâns zbuciumat, însoțit de vaiete, strigăte, tânguiri; jalet, vaiet. 2. Specie de poezie populară, rituală, care însoțește manifestările funerare; cântare de mort. – Boci + suf. -et.
BÓCET, bocete, s. n. 1. Plâns zbuciumat, însoțit de vaiete, strigăte, tânguiri; jalet, vaiet. 2. Lamentație improvizată, de obicei versificată și cântată pe o anumită melodie, care face parte din ritualul înmormântărilor (la țară); cântare de mort. – Boci + suf. -et.
BÓCET, bocete, s. n. 1. Plîns zbuciumat, însoțit de vaiete; tînguire. Neputînd să-și contenească bocetul, își întoarse obrazul către gard. PAS, L. I 139. Lasă, maică bocetul, Ca să nu-ți pierzi cumpătul. TEODORESCU, P. P, 520. Din sat se rădica Glas de mumă plîngător, Bocet lung, pătrunzător. ALECSANDRI, P. I 111. 2. Cuvinte sau versuri tradiționale, rituale, cîntate cu glas jalnic, pe o melodie recitativă, la înmormîntări, de rudele mortului sau de bocitoare. Priveau cu toții cum mama mortului hohotește bocetul.. DUMITRIU, N. 154. Larmă, Bocete de prohod, Mîini se deznoadă, Inimi se sfarmă. TOMA, C. V. 350.
BÓCET, bocete, s. n. 1. Plâns zbuciumat, însoțit de vaiete; tânguire. 2. Compunere, versuri tradiționale, rituale, îngânate, spuse cu glas jalnic la înmormântări. – Din boci + suf. -et.
bócet s. n., pl. bócete
bócet s. n., pl. bócete
BÓCET s. plângere, tânguire, (pop.) jelanie, (înv.) jalovanie. (~ la înmormântare.)
BÓCET ~e n. 1) Plâns sfâșietor, însoțit de vaiete, strigăte, tânguiri. 2) Specie a liricii populare, constând din versuri sau cuvinte improvizate, cântate pe o melodie lamentată la înmormântări; cântec funebru. /a boci + suf. ~et
bocet n. 1. cântec de jale ce se rostește la morți; 2. plânset cu țipete și vaiete. [Derivat din boci, lit. strigăt de jale, corespunzând sinonimului vocero din Corsica].
bócet n., pl. e (d. bocesc, cu suf. et ca’n plînset). Plînset cu voce. Cîntec de jale la morțĭ.
BOCET s. plîngere, tînguire, (pop.) jelanie, (înv.) jalovanie. (~ la înmormîntare.)
bocet (în folcl. rom.), melopee* ce reprezintă exprimarea veridică, directă, spontană a durerii personale pentru cel plecat „din lumea cu dor în cea fără dor”, „revărsarea melodică a părerii de rău” (Brăiloiu) și un act tradițional, obligatoriu. În cadrul ceremonialului funebru, b. nu are loc fix; se bocește înainte și după înmormântare (la zile și date stabilite), uneori numai de femei din familie, alteori și străine, individual sau în grup. În unele zone, b. este însoțit. eterofonic (v. eterofonie), de instr. aerofone – obicei practicat și de geto-daci și de romani. Nu există bocitoare profesioniste, ci femei talentate care sunt chemate, sau vin din inițiativă proprie, să „se jelească” (să „se cânte”). Unele texte, precreștine, păstrează elemente ale străvechii credințe despre moartea ca o „trecere în altă lume”, despre legătura dintre vii și morți, alături de aspecte ale vieții de familie și sociale, momente din viața defunctului. Tematica diferă după vârstă, grad de rudenie: b. p. frate, mamă, tată, copil, tânăr etc. B. utilizează imagini, teme, procedee de creație, consacrate de tradiție, specifice genului și alte comune mai multor genuri (ex.: cântecul de nuntă – v. repertoriu (2); colindă*). Astfel, metafore („dalbul de pribeag”; „lumină-aprinsă” a morții; „cale lungă neîntorcătoare”; „ridică gene la sprâncene”), imagini ale tragediei orfanilor și văduvelor, ale durerii care ia proporții cosmice („Plângeți și voi, codrilor/Mândrelor păduri”; renașterea trupului în plante și flori; casa „din fundul pământului”, izvorul format din lacrimile mamei), intonații interogative, exclamații, epitete, personificări, imprecații adresate morții, invocări către defunct pentru a se scula, a merge la lucru („Că nu-i vreme de dormit/Și-i vreme de seceriș”.) Românii au avut și b. nelegate de ritualul funebru: pentru cei plecați la armată, la război, la „stăpân”, la arderea unei case etc. În ce privește trăsăturile stilistic-structurale, se deosebec 3 categorii: b. improvizate* pe texte neversificate, asociate cu o melodie liberă, apropiată de doină*, ritm liber; b. pe text versificat numai în momentul interpretării, pe versuri octosilabice izometrice, asociate cu melodii de formă fixă și b. cu text versificat, izometrie, pe melodii cu formă fixă, strofică, care poate fi dizolvată, prin libertatea de repetare și alternare a rândurilor melodice*. Melodiile b. au caracter de recitativ*, factură arhaică, ritm liber sau giusto silabic [v. sistem (II, 6)], material sonor redus (cvartă*, cvintă*, sextă*), forme simple de 2-4 rânduri înrudite (AAc; AB; ABBc; ABAB), profil descendent intervale mici, sunete netemperate (v. temperare). De o puternică expresivitate și caracter dramatic, b. trebuie să corespundă unor legi estetice tradiționale care se referă la tempo (2), intensitate (2), registru (I), text poetic. Sin.: cântare morțască; cântec de jale; jelet; vaet (de jele).
BÓCET (<boci) s. n. 1. Plîns însoțit de vaiete, tînguiri, strigăte. 2. Specie de poezie populară rituală, integrată ceremonialului de înmormîntare, construită în jurul unor simboluri fixe („Cîntecul Craiului”, „Cîntecul zorilor”).

bocet dex

Intrare: bocet
bocet substantiv neutru