boceálă sf [At: ISPIRESCU, L. 388 / Pl: ~eli / boci + -eală] Văicăreală.

BOCEÁLĂ, boceli, s. f. (Fam.) Faptul de a (se) boci. – Boci + suf. -eală.

BOCEÁLĂ, boceli, s. f. Faptul de a (se) boci. – Boci + suf. -eală.

BOCEÁLĂ, boceli, s. f. Faptul de a se boci; tînguire, văicăreală. Văzînd însă, că cu boceala nu o scoate la nici un căpătii, se rușină singur de sine. ISPIRESCU, L. 388.

BOCEÁLĂ, boceli, s. f. Faptul de a (se) boci; tânguire.

boceálă (fam.) s. f., g.-d. art. bocélii; pl. bocéli

boceálă s. f., g.-d. art. bocélii; pl. bocéli

BOCEÁLĂ s. v. văitat.

BOCEALĂ s. bocire, bocit, căinare, jelire, jelit, jeluire, lamentare, lamentație, plîngere, plîns, tînguială, tînguire, tînguit, văitare, văitat, văitătură, (pop., fam. și peior.) văicăreală, (pop.) jeluială, (înv. și reg.) olălăire, (reg.) văierare, văierat, (înv.) obidire, olecăire. (Ce e ~ asta?)