Dicționare ale limbii române

9 definiții pentru boceală

boceálă sf [At: ISPIRESCU, L. 388 / Pl: ~eli / boci + -eală] Văicăreală.
BOCEÁLĂ, boceli, s. f. (Fam.) Faptul de a (se) boci. – Boci + suf. -eală.
BOCEÁLĂ, boceli, s. f. Faptul de a (se) boci. – Boci + suf. -eală.
BOCEÁLĂ, boceli, s. f. Faptul de a se boci; tînguire, văicăreală. Văzînd însă, că cu boceala nu o scoate la nici un căpătii, se rușină singur de sine. ISPIRESCU, L. 388.
BOCEÁLĂ, boceli, s. f. Faptul de a (se) boci; tânguire.
boceálă (fam.) s. f., g.-d. art. bocélii; pl. bocéli
boceálă s. f., g.-d. art. bocélii; pl. bocéli
BOCEÁLĂ s. v. văitat.
BOCEA s. bocire, bocit, căinare, jelire, jelit, jeluire, lamentare, lamentație, plîngere, plîns, tînguială, tînguire, tînguit, văitare, văitat, văitătură, (pop., fam. și peior.) văicăreală, (pop.) jeluială, (înv. și reg.) olălăire, (reg.) văierare, văierat, (înv.) obidire, olecăire. (Ce e ~ asta?)

boceală definitie

boceală dex

Intrare: boceală
boceală substantiv feminin