boccelúță sf [At: 1. NEGRUZZI, S. I, 327 / Pl: ~țe / E: boccea + -uță] 1-2 (Șhp) Boccea (5) mică.

BOCCELÚȚĂ, bocceluțe, s. f. Diminutiv al lui boccea. – Boccea + suf. -uță.

BOCCELÚȚĂ, bocceluțe, s. f. Diminutiv al lui boccea. – Boccea + suf. -uță.

BOCCELÚȚĂ, bocceluțe, s. f. Diminutiv al lui boccea (1). N-au cutezat să o apuce pe drum, ci prin grădini și peste cîmp, fiecare cu cîte-o bocceluță în spinare. REBREANU, R. II 163.

BOCCELÚȚĂ, bocceluțe, s. f. Diminutiv al lui boccea.

boccelúță s. f., g.-d. art. boccelúței; pl. boccelúțe

boccelúță s. f., g.-d. art. boccelúței; pl. boccelúțe

BOCCELÚȚĂ s. legăturică.

BOCCELUȚĂ s. legăturică.