Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

9 defini╚Ťii pentru boc─ânitur─â

boc─ânit├║r─â sf [At: DUN─éREANU, CH. 10 / Pl: ~ri / E: boc─âni + -(i)tur─â] 1-2 Boc─ânit (1, 4).
BOC─éNIT├ÜR─é, boc─ânituri, s. f. Boc─ânit. ÔÇô Boc─âni + suf. -tur─â.
BOC─éNIT├ÜR─é, boc─ânituri, s. f. Boc─ânit. ÔÇô Boc─âni + suf. -tur─â.
BOCĂNITÚRĂ, bocănituri, s. f. Zgomotul produs prin bocănire; bocănit. De-afară veneau bocăniturile în fugă ale unor bocanci. CAMILAR, N. I 81. Tăcură lucrătorii, lăsînd loc huruitului mașinilor și bocăniturilor greoaie și repezi ale ciocanului. ARDELEANU, D. 249. Pe cînd bătrînul era aproape să-și isprăvească mîncarea, auzi cîteva bocănituri grele. DUNĂREANU, CH. 8.
BOC─éNIT├ÜR─é, boc─ânituri, s. f. Boc─ânit; zgomot produs prin lovire repetat─â cu un obiect tare. ÔÇô Din boc─âni + suf. -(i)tur─â.
boc─ânit├║r─â s. f., g.-d. art. boc─ânit├║rii; pl. boc─ânit├║ri
boc─ânit├║r─â s. f., g.-d. art. boc─ânit├║rii; pl. boc─ânit├║ri
BOCĂNITÚRĂ s. 1. v. bocănit. 2. v. bătaie.
BOCĂNITURĂ s. 1. bocăneală, bocănit, pocăneală, pocănit, pocănitură, (reg.) bontăneală, bontănitură. (O ~ ritmică.) 2. bătaie, bocăneală, bocănire, bocănit, ciocăneală, ciocănire, ciocănitură, (reg.) tocănire, tocănit. (Se aude o ~ în ușă.)

Boc─ânitur─â dex online | sinonim

Boc─ânitur─â definitie

Intrare: boc─ânitur─â
boc─ânitur─â substantiv feminin