bocănit definitie

2 intrări

22 definiții pentru bocănit

bocăní [At: ALECSANDRI, T. 14 / V: (reg) băc-, -coni / Pzi: ~nesc, (rar) bocăn / E: boc + -ăni] 1 vi A lovi, de repetate ori, cu un obiect tare în ceva. 2 vi A tropăi. 3-4 vit A (se) ciocni.
bocănít sn [At: VLAHUȚĂ, ap. CADE / Pl: ~uri / E: bocăni] 1 Lovire repetată cu un obiect tare în ceva Si: bocănitură (1). 2 Tropăială. 3 Ciocnit1. 4 Zgomotul produs de bocănit (1) Si: bocănitură (2).
BOCĂNÍ, bocănesc, vb. IV. Intranz. A lovi în repetate rânduri cu un obiect tare în ceva; a ciocăni. – Boc + suf. -ăni.
BOCĂNÍT s. n. Acțiunea de a bocăni și rezultatul ei; zgomot produs prin lovirea cu un obiect tare în ceva; bocăneală, bocănitură. – V. bocăni.
BOCĂNÍ, bocănesc, vb. IV. Intranz. A ciocăni, a izbi cu un obiect tare în ceva. – Boc + suf. -ăni.
BOCĂNÍT s. n. Acțiunea de a bocăni și rezultatul ei; zgomot produs prin izbirea cu un obiect tare în ceva; bocăneală, bocănitură. – V. bocăni.
BOCĂNÍ, bocănesc, vb. IV. Intranz. A bate sau a lovi în repetate rînduri cu un obiect tare în ceva. Se frămînta pe scaun, bocănea din picioare. CAMILAR, N. II 142. Adevărat, a întărit Neonii Roșea, bocănind cu cizmele în bătătura de lut. SADOVEANU, P. M. 15. După ce-și scutură cizmele, bocăni la ușă. DUNĂREANU, N. 24. Moș Vasile mai bocănește în chingi, cearcă tăria cîrmei și spune lui Toader să bage de seamă la cot. VLAHUȚĂ, O. A. II 169. Bocănește el cît bocănește, cînd pîrrr! cade copacul. CREANGĂ, P. 46. ◊ (Instrumentul acțiunii devine subiect) Bocancii lui Eftimie... bocăneau izbindu-se de pietre. DUMITRIU, N. 242. Bocancii bocăneau rar, coborînd treaptă cu treaptă. CAMILAR, N. I 347. – Pers. 3 și: bocăne (TOMA, C. V. 216).
BOCĂNÍT s. n. Acțiunea de a bocăni și zgomotul produs de lovire; bocănitură. Un timp au tăcut, ascultîndu-și bocănitul pașilor pe asfalt. GALAN, Z. R. 346. Un bocănit în ușă le rupse vorba. DUNĂREANU, CH. 215.
BOCĂNÍ, bocănesc, vb. IV. Intranz. A lovi în repetate rânduri cu un obiect tare în ceva. – Din boc1.
BOCĂNÍT s. n. Acțiunea de a bocăni și rezultatul ei.
bocăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. bocănésc / bócăn, imperf. 3 sg. bocăneá; conj. prez. 3 să bocăneáscă / să bócăne
bocănít s. n.
bocăní vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bocănésc, imperf. 3 sg. bocăneá; conj. prez. 3 sg. și pl. bocăneáscă
bocănít s. n.
BOCĂNÍ vb. v. ciocăni.
BOCĂNÍT s. 1. bocăneală, bocănitură, pocăneală, pocănit, pocănitură, (reg.) bontăneală, bontănitură. (Se aude un ~.) 2. v. bătaie.
A BOCĂNÍ ~ésc intranz. A produce un zgomot prin lovire repetată (într-un obiect tare); a ciocăni. /Din boc
bocănì v. 1. a bate cu ciocanul: bocănește în căldare; 2. a lovi: toți bocăniau la ușă CR.; 3. refl. a se îmbolnăvi. [V. boc!].
bocănit n. 1. lucrarea de a bocăni; 2. fam. trânteală: să mănânce bocănit.
bocănésc v. intr. (imit. d. boc-boc). Lovesc mult cu cĭocanu, cu degetu ș.a. ce tot bocănițĭ în gard?
BOCĂNI vb. a bate, a ciocăni, a pocăni, (înv. și reg.) a suna, (reg.) a bontăni, a toca, a tocăni. (Cine ~ în ușă?)
BOCĂNIT s. 1. bocăneală, bocănitură, pocăneală, pocănit, pocănitură, (reg.) bontăneală, bontănitură. (Se aude un ~ ritmic.) 2. bătaie, bocăneală, bocănire, bocănitură, ciocăneală, ciocănire, ciocănit, ciocănitură, (reg.) tocănire, tocănit. (Se aude un ~ în ușă.)

bocănit dex

Intrare: bocăni
bocăni verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
bocăni verb grupa a IV-a conjugarea a IV-a
Intrare: bocănit
bocănit substantiv neutru