bocănire definitie

2 intrări

14 definiții pentru bocănire

bocăní [At: ALECSANDRI, T. 14 / V: (reg) băc-, -coni / Pzi: ~nesc, (rar) bocăn / E: boc + -ăni] 1 vi A lovi, de repetate ori, cu un obiect tare în ceva. 2 vi A tropăi. 3-4 vit A (se) ciocni.
BOCĂNÍ, bocănesc, vb. IV. Intranz. A lovi în repetate rânduri cu un obiect tare în ceva; a ciocăni. – Boc + suf. -ăni.
BOCĂNÍ, bocănesc, vb. IV. Intranz. A ciocăni, a izbi cu un obiect tare în ceva. – Boc + suf. -ăni.
BOCĂNÍ, bocănesc, vb. IV. Intranz. A bate sau a lovi în repetate rînduri cu un obiect tare în ceva. Se frămînta pe scaun, bocănea din picioare. CAMILAR, N. II 142. Adevărat, a întărit Neonii Roșea, bocănind cu cizmele în bătătura de lut. SADOVEANU, P. M. 15. După ce-și scutură cizmele, bocăni la ușă. DUNĂREANU, N. 24. Moș Vasile mai bocănește în chingi, cearcă tăria cîrmei și spune lui Toader să bage de seamă la cot. VLAHUȚĂ, O. A. II 169. Bocănește el cît bocănește, cînd pîrrr! cade copacul. CREANGĂ, P. 46. ◊ (Instrumentul acțiunii devine subiect) Bocancii lui Eftimie... bocăneau izbindu-se de pietre. DUMITRIU, N. 242. Bocancii bocăneau rar, coborînd treaptă cu treaptă. CAMILAR, N. I 347. – Pers. 3 și: bocăne (TOMA, C. V. 216).
BOCĂNÍ, bocănesc, vb. IV. Intranz. A lovi în repetate rânduri cu un obiect tare în ceva. – Din boc1.
bocăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. bocănésc / bócăn, imperf. 3 sg. bocăneá; conj. prez. 3 să bocăneáscă / să bócăne
bocăní vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bocănésc, imperf. 3 sg. bocăneá; conj. prez. 3 sg. și pl. bocăneáscă
BOCĂNÍ vb. v. ciocăni.
BOCĂNÍRE s. bătaie, bocăneală, bocănit, bocănitură, ciocăneală, ciocănire, ciocănit, ciocănitură, (reg.) tocănire, tocănit. (Se aude o ~ în ușă.)
A BOCĂNÍ ~ésc intranz. A produce un zgomot prin lovire repetată (într-un obiect tare); a ciocăni. /Din boc
bocănì v. 1. a bate cu ciocanul: bocănește în căldare; 2. a lovi: toți bocăniau la ușă CR.; 3. refl. a se îmbolnăvi. [V. boc!].
bocănésc v. intr. (imit. d. boc-boc). Lovesc mult cu cĭocanu, cu degetu ș.a. ce tot bocănițĭ în gard?
BOCĂNI vb. a bate, a ciocăni, a pocăni, (înv. și reg.) a suna, (reg.) a bontăni, a toca, a tocăni. (Cine ~ în ușă?)
BOCĂNIRE s. bătaie, bocăneală, bocănit, bocănitură, ciocăneală, ciocănire, ciocănit, ciocănitură, (reg.) tocănire, tocănit. (Se aude o ~ în ușă.)

bocănire dex

Intrare: bocăni
bocăni verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
bocăni verb grupa a IV-a conjugarea a IV-a
Intrare: bocănire
bocănire