bobotă definitie

2 intrări

18 definiții pentru bobotă

bobót sn [At: CONACHI, P. 227 / V: sfl Pl: ~e / E: bg бoбoт, srb bobot] 1 (înv) Vâlvătaie. 2 (Îe) A vorbi în -e A vorbi aiurea. 3 (Mol; îae) A vorbi în necunoștință de cauză. 4-5 (Îrg; îe) A umbla (sau a merge) în -e A umbla fără rost. 6 (Îrg; îlav) În (sau din) -e La întâmplare. 7 (Trs) Acces (de furie).
bobótă sf vz bobot
BÓBOT, bobote, s. n. 1. (Înv. și reg.; precedat de „în”, „din”) Întâmplare. ◊ Expr. A vorbi (sau a umbla, a merge, a face ceva) în bobote (sau în bobot) = a vorbi (sau a umbla, a merge, a face ceva) fără rost, la întâmplare, fără socoteală, într-aiurea. 2. (Reg.) Acces (de furie, de mânie). [Var.: bóbotă s. f.] – Din bg., sb. bobot.
BÓBOTĂ s. f. v. bobot.
BÓBOT, bobote, s. n. 1. (Înv. și reg.; precedat de „în”, „din”) Întâmplare. ◊ Expr. A vorbi (sau a umbla, a merge, a face ceva) în bobote (sau în bobot) = a vorbi (sau a umbla, a merge, a face ceva) fără rost, la întâmplare, fără socoteală, într-aiurea. 2. (Reg.) Acces (de furie, de mânie). [Var.: bóbotă s. f.] – Din bg., scr. bobot.
BÓBOTĂ s. f. v. bobot.
BÓBOT, bobote, s. n. 1. (Învechit și regional) Flacără (care izbucnește deodată, pe neașteptate). V. bobotaie, vîlvătaie. Un foc ce pe ceriuri în bobote deodată Noaptea fulgerînd se vede și stingîndu-se îndată... CONACHI, F. 277. ◊ (Azi mai ales în expr.) În (sau, mai rar, din) bobot (sau bobote) = de mîntuială, fără rost, (făcut) la întîmplare, într-o doară. Asta nu s-a spus în bobot, cum ar crede criticul. RUSSO, S. 6. Pe cînd noi dam în bobot, [turcul din cetate] trăgea în carne vie. ALECSANDRI, la TDRG. A vorbi în bobot (sau bobote) = a spune pe neașteptate ceva nepotrivit, a vorbi într-aiurea, în dodii; a aiura, a vorbi fără a ști cum stau lucrurile. Taci măi, zic eu, ce mai vorbești în bobote, că s-a mînie omul. CREANGĂ, A. 105. Vorbește în bobote pălămariul. Se vede că l-o amețit dragostea. ALECSANDRI, T. 911. A umbla (sau a merge) în bobote =a umbla (sau a merge) degeaba, fără rost, la întîmplare, fără țintă. A zăcut vreo două ceasuri fără suflare, apoi, mergînd în bobote, s-a dus unde îl puteau duce picioarele. PAS, L. I 81. Dacă cunoști drumul pe aici, hai să mergem pe unde o fi mai d-a dreptul... ori zici așa și mergi și tu tot ca mine, în bobote? VISSARION, B. 114. Mergea, cum se zice, în bobote; nu știa singură încotro. CONTEMPORANUL, VI 103. 2. (Transilv., în forma bobotă) Acces (de furie). Lelea Nastasie, într-o bobotă de mînie, dădu... pe Ileana. RETEGANUL, P. I 52. Variantă: (2) bóbotă s. f.
BÓBOTĂ s. f. V. bobot.
BÓBOT, bobote, s. n. (Înv. și reg.) Flacără (care izbucnește deodată, pe neașteptate). ◊ (Astăzi în loc. adv.) În bobot(e) sau din bobote = fără rost, fără sens, la întâmplare. – Bg., sb. bobot.
bóbot (înv., reg.) s. n., pl. bóbote
bóbot s. n., pl. bóbote
BÓBOT s. v. flăcăraie, pară, pălălaie, pârjol, văpaie, vâlvătaie, vâlvoare.
bóbot (bóbote), s. n.1. Flacără, flăcăraie. – 2. Acces, pornire, atac. – Var. bobotă. Creație expresivă, cf. sl. bobotŭ „zgomot”, bobotati „a face zgomot”, ngr. βωβός „tont”, sp. bobo. – Der. bobotaie, s. f. (vîlvătaie, incendiu), format ca vîlvătaie, pălălaie; boboti, vb. (a lua foc, a se arde; a inflama).
BÓBOT ~e n.: În ~e fără noimă; într-o doară. A vorbi (sau a umbla) în ~e a vorbi (sau a umbla) fără rost. /<bulg., sb. bobot
bobote (în) adv. Mold. într’o doară: vorbește în bobote pălimariul AL. [Cf. serb. BOBOTA, enigmă].
bóbot n., pl. e (bg., sîrb. bobot, bubuitură. V. bobotă). Est. Fam. În bobote (rar în bobot), la noroc, la voĭa întîmplăriĭ: a înainta, a trage cu pușca în bobote.
bóbotă f. pl. e (sîrb. bobota, ghicitoare). Vest. Dîrdoră, zbucium, agitațiune: a intervenit bobota măritișuluĭ și nu s’a maĭ interesat de plată (Rebr. 1, 265), în bobota necazurilor luĭ (2, 32).
bobot s. v. FLĂCĂRAIE. PARĂ. PĂLĂLAIE. PÎRJOL. VĂPAIE. VÎLVĂTAIE. VÎLVOARE.

bobotă dex

Intrare: bobot
bobotă
bobot substantiv neutru
Intrare: bobotă
bobotă