bobârnac definitie

15 definiții pentru bobârnac

bobârnác sn [At: CARAGIALE, N. F. 71 / V: băb-, bărbăn~ / Pl: ~ace, (rar) ~uri / E: ns cf bobârnă] 1 Lovitură dată (peste nas) prin destinderea degetului arătător sau mijlociu după ce a fost încordat pe degetul mare Cf (pop) sfârlă, frișcă. 2 (Fig) Aluzie răutăcioasă. 3 (Fig; îe; și pasiv) A da (a lua, a dobândi) un – (sau -ace) A (fi) certa(t). 4 (Îae) A (fi) ironiza(t). 5 (Îf băb-; îcs) Joc cu băbârnaci Joc de copii cu pietricele mici, rotunde.
BOBÂRNÁC, bobârnace, s. n. Lovitură dată peste nas, peste ureche etc. prin destinderea degetului arătător sau mijlociu după ce a fost încordat pe degetul mare. ♦ Fig. Aluzie răutăcioasă, înțepătură la adresa cuiva. – Et. nec.
BOBÂRNÁC, bobârnace, s. n. Lovitură dată peste nas, peste ureche etc. prin destinderea degetului arătător sau mijlociu după ce a fost încordat pe degetul mare. ♦ Fig. Aluzie răutăcioasă, înțepătură la adresa cuiva. – Et. nec.
BOBÎRNÁC, bobîrnace, s. n. Lovitură dată cu degetul mijlociu încovoiat și apăsat sub cel mare și apoi destins brusc. V. tiflă. Dădu un bobîrnac fișicului de napoleoni, care se împrăștiară pe jos. V. ROM. noiembrie 1953, 32. A rîs scurt... și cu un bobîrnac a făcut să-ți lunece căciula peste nas. PAS, Z. I 78. Dădea necontenit bobîrnace gunoaielor de pe haine. DELAVRANCEA, H. T. 99. Mîndra călăreață îi trage un bobîrnac în nas. CARAGIALE, N. F. 71. ♦ Fig. Mustrare exprimată mai mult prin aluzii răutăcioase. Grădinarul... dobîndise pînă atunci cîteva bobîrnace de la fetele împăratului, că bagă argați tot ce este mai urîcios. ISPIRESCU, L. 232.
BOBÂRNÁC, bobârnace, s. n. Lovitură dată cu degetul mijlociu încovoiat, apăsat sub cel mare și destins apoi brusc. ♦ Fig. Aluzie răutăcioasă.
bobârnác s. n., pl. bobấrnace
bobârnác s. n., pl. bobârnáce
BOBÂRNÁC s. (Mold.) sfârlă. (I-a tras un ~ peste nas.)
bobîrnác (bobîrnáce), s. n. – Lovitură dată peste nas, peste ureche, prin destinderea degetului arătător sau mijlocitor după ce a fost încordat pe degetul mare. Germ. Schabernack (Iordan, BF, VI, 164).
BOBÂRNÁC ~ce n. Lovitură dată cu degetul mijlociu, desprins brusc și cu putere de sub degetul mare. /Orig. nec.
bobârnac n. 1. lovitură cu degetul pus așa sub policar în cât scapă de sub dânsul cu violență; 2. fam. mustrare, imputare: a căpăta câteva bobârnace. [Origină necunoscută].
bobîrnác n., pl. e (d. borbonac, care se izbește și cu sfîrla). Fam. Lovitură dată cu unu din cele patru degete (maĭ ales arătătoru orĭ cu mijlociu) după ce a fost despecat din degetu cel mare, sfîrlă. Fig. Iron. Mustrare, observațiune: a primi bobîrnace.
BOBÎRNAC s. (Mold.) sfîrlă. (I-a tras un ~ peste nas.)
bobârnaci v. colind.
a da un bobârnac expr. a face o aluzie răutăcioasă la adresa cuiva.

bobârnac dex

Intrare: bobârnac
bobârnac substantiv neutru