Definiția cu ID-ul 418274:
blestemá (-m, -át), vb. –
1. A huli, a ocărî. –
2. (
Refl.) A face jurămînt, a se jura. –
3. A vorbi de rău, a ponegri, a defăima. –
Var. blăstăma, blăstema.
Mr. blastim,
megl. bl’astim.
Lat. *blastēmāre,
der. de la blasphemāre (Pușcariu 205; Meyer, Alb. St., IV, 27; REW 1155; Candrea-Dens., 162; DAR);
cf. sp. lastimar, care atestă existența formei
lat. vulg., cu t în loc de f;
v. și
it. biasimare,
fr. blâmer.
Der. blestem,
s. n. (blestemare, afurisire), care pare a fi un
der. postverbal, dar pe care Pascu, I, 52, îl consideră un
der. de la
lat. *blastemium (în loc de blasphemium); blestemat,
adj. (ticălos, afurisit; bandit; potlogar); blestemățesc,
adj. (infam); blestemățește,
adv. (
înv., în chip mizerabil); blestemăți,
vb. (a ajunge rău); blestemăție,
s. f. (acțiune reprobabilă, în general).
Blestemare dex online | sinonim
Blestemare definitie