Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

3 intr─âri

31 defini╚Ťii pentru blestem

blest├ęm sn [At: COD. VOR. 125/1 / V: -t─âm, bl─âs-, bl─âst─âm / A ╚Öi: bl├ęs- / Pl: ~e, -uri (Mol; ├«nv) bl─âst─âmi / E: blestema] 1-2 Invocare a unei nenorociri (sau a m├óniei divine) ├«mpotriva cuiva. 3-4 Nenorocire adus─â de blestem (1-2) Cf afurisenie, anatem─â. 5 (├Äs) Carte de -e Carte de afurisanie. 6 (Pfm; im; ├«e) A-╚Öi face ~ cu (sau de) cineva A sup─âra. 7 (├Äae) A-╚Öi bate joc.
blestem├í [At: COD. VOR. 124/12 / V: -t─âma, bl─âst─âma, bl─âs- / Pzi: blest├ęm (A: bl├ęs-) / E: ml *blastimare] 1 vi (├Änv) A huli. 2 vt (├Änv) A ├«njura. 3 vt (a) A invoca abaterea nenorocirii asupra cuiva. 4 vt (a) (C. este Dumnezeu) A sorti pe cineva nenorocirii. 5-6 vt (C. e momentul ├«nt├ómpl─ârii unei nenorociri) A-╚Öi aminti cu durere (sau m├ónie). 7 vr (├Änv) A se jura. 8-9 vtr (├Änv) A jura sau a face pe cineva s─â jure.
BLEST├ëM, blesteme, s. n. Invocare a urgiei divinit─â╚Ťii ├«mpotriva cuiva; nenorocire a cuiva pus─â pe seama furiei divine. ÔÖŽ (├Än basme ╚Öi legende) Vraj─â c─âzut─â asupra cuiva sau a ceva. [Acc. ╚Öi: bl├ęstem] ÔÇô Din blestema (derivat regresiv).
BLESTEM├ü, bl├ęstem, vb. I. Tranz. A rosti un blestem. ÔÖŽ Intranz. A ├«njura, a oc─âr├«, a huli. [Prez. ind. acc. ╚Öi: blest├ęm] ÔÇô Lat. pop. blastimare (= blasphemare).
BLEST├ëM, blesteme, s. n. Invocare a urgiei divinit─â╚Ťii ├«mpotriva cuiva; nenorocire a cuiva pus─â pe seama furiei divine. [Acc. ╚Öi: bl├ęstem] ÔÇô Din blestema (derivat regresiv).
BLESTEM├ü, bl├ęstem, vb. I. Tranz. A invoca urgia divinit─â╚Ťii ├«mpotriva cuiva. ÔÖŽ Intranz. A ├«njura, a oc─âr├«, a huli.[Prez. ind. acc. ╚Öi: blest├ęm] ÔÇô Lat. pop. blastimare (= blasphemare).
BLEST├ëM, blesteme, s. n. (╚śi ├«n forma popular─â bl─âst─âm) Impreca╚Ťie (legat─â de credin╚Ťele supersti╚Ťioase) prin care se invoc─â abaterea unei nenorociri asupra unui adversar. [Asupritorii] ├«mpov─âra╚Ťi de sl─âvi ╚Öi de steme, De ur─â ferecat─â-n blesteme. DE╚śLIU, G. 37. A╚Öternut─â la prima furie, era o scrisoare fulger─âtoare, plin─â de ├«nvinuiri ╚Öi blesteme. BART, E. 241. ÔŚŐ Expr. A-╚Öi face blestem cu (sau de) cineva = a se purta r─âu cu cineva, a chinui, a maltrata. Acum cred c─â nu ╚Ťi-i mai face bl─âst─âm cu mine, mi-i da drumul... c─â tare mare treab─â mai am. CREANG─é, P. 314. ÔÖŽ (├Än basme ╚Öi legende) Vraj─â c─âzut─â asupra unui lucru. Un blestem ce-apas─â pe codru Schimbatu-i-a-n piatr─â ╚Öi iasc─â [pe cavaleri]. BENIUC, V. 85. ÔÇô Accentuat ╚Öi: bl├ęstem. ÔÇô Pl. ╚Öi: blestemuri (GHEREA, ST. CR. II 279). ÔÇô Variante: (popular) bl─âst─âm, bl─âst├ęm s. n.
BLESTEM├ü, bl├ęstem, vb. I. 1. Tranz. (╚śi ├«n forma popular─â bl─âst─âma) A spune, a rosti, a exprima un blestem ├«mpotriva cuiva (v. afurisi); a invoca abaterea unei nenorociri asupra cuiva. ├Än ┬źVenere ╚Öi Madon─â┬╗ poetul ├«nvinuie╚Öte, blestem─â pe iubita sa. GHEREA, ST. CR. I 143. Plimb─â-se c─âlug─ârii, Blestem├«ndu-╚Öi p─ârin╚Ťii, De ce i-au c─âlug─ârit ╚śi nu i-au c─âs─âtorit. JARN├ŹK-B├ÄRSEANU, D. 217. ÔŚŐ (Urmat de propozi╚Ťii secundare ar─ât├«nd felul nenorocirii) ├Ämp─âr─âteasa ├«╚Öi bl─âst─âm─â fata ca s─â se fac─â pas─âre verde ╚Öi nou─â ani s─â tr─âiasc─â ├«n codru. BOTA, P. 105. ÔŚŐ Absol. Femeile au ├«nceput s─â ╚Ťipe, s─â oc─ârasc─â ╚Öi s─â blesteme. PAS, L. I 31. ÔŚŐ Refl. reciproc. Hai s─â ne bl─âst─âm─âm, ╚Öi care dintre noi am├«ndoi a fi mai me╚Öter, acela s─â ieie banii! CREANG─é, P. 58. 2. Intranz. A ├«njura, a oc─âr├« cu vorbe ur├«te, a rosti vorbe de hul─â; a huli. Femeia blestema de ciud─â... mai ales c─â ╚Öi pruncul pl├«ngea ├«n leag─ân. CAMILAR, TEM. 82. ÔŚŐ Tranz. (Cu privire la un moment din via╚Ť─â, la via╚Ť─â, soart─â etc.) A c├«rti, a se revolta ├«mpotriv─â-i. Via╚Ťa nu-mi blestem ╚śi nici moartea nu mi-o chem. MACEDONSKI, O. I 39. 3. Prez. ind. accentuat ╚Öi: blestem. ÔÇô Prez. ind. pers. 3 ╚Öi: blesteam─â (GHEREA, ST. CR. I 143). ÔÇô Variante: (popular) bl─âst─âm├í, bl├íst─âm ╚Öi bl─âst─âm, bl─âstem├í vb. I
BLEST├ëM, blesteme, s. n. Impreca╚Ťie (legat─â de credin╚Ťele supersti╚Ťioase) prin care se invoc─â abaterea unei nenorociri asupra cuiva. ÔÖŽ (├Än basme ╚Öi legende) Vraj─â c─âzut─â asupra unui lucru. [Acc. ╚Öi: bl├ęstem] ÔÇô Postverbal al lui blestema.
BLESTEM├ü, bl├ęstem, vb. I. Tranz. A exprima un blestem ├«mpotriva cuiva. ÔÖŽ Intranz. A ├«njura, a oc─âr├«; a huli. ÔÖŽ A c├órti, a se revolta ├«mpotriva vie╚Ťii, a soartei etc. [Prez. ind. acc. ╚Öi: blest├ęm] ÔÇô Lat. *blastemare (< blasphemare).
blest├ęm s. n., pl. blest├ęme
blestem├í (a ~) vb., ind. prez. 3 bl├ęstem─â/blest├ęm─â
blest├ęm s. n., pl. blest├ęme
blestem├í vb., ind. prez. 1 bl├ęstem/blest├ęm, 3 sg. ╚Öi pl. bl├ęstem─â/blest├ęm─â
BLEST├ëM s. 1. impreca╚Ťie, ocar─â, (livr.) maledic╚Ťie. (Poeziile lui con╚Ťin multe ~.) 2. v. excomunicare.
BLESTÉM s. v. calamitate, catastrofă, dezastru, flagel, grozăvie, năpastă, nenorocire, pacoste, potop, prăpăd, pustiire, sinistru, urgie.
BLESTEMÁ vb. v. excomunica.
A blestema Ôëá a binecuv├ónta
blestem├í (-m, -├ít), vb. ÔÇô 1. A huli, a oc─âr├«. ÔÇô 2. (Refl.) A face jur─âm├«nt, a se jura. ÔÇô 3. A vorbi de r─âu, a ponegri, a def─âima. ÔÇô Var. bl─âst─âma, bl─âstema. Mr. blastim, megl. blÔÇÖastim. Lat. *blast─ôm─üre, der. de la blasphem─üre (Pu╚Öcariu 205; Meyer, Alb. St., IV, 27; REW 1155; Candrea-Dens., 162; DAR); cf. sp. lastimar, care atest─â existen╚Ťa formei lat. vulg., cu t ├«n loc de f; v. ╚Öi it. biasimare, fr. bl├ómer. Der. blestem, s. n. (blestemare, afurisire), care pare a fi un der. postverbal, dar pe care Pascu, I, 52, ├«l consider─â un der. de la lat. *blastemium (├«n loc de blasphemium); blestemat, adj. (tic─âlos, afurisit; bandit; potlogar); blestem─â╚Ťesc, adj. (infam); blestem─â╚Ťe╚Öte, adv. (├«nv., ├«n chip mizerabil); blestem─â╚Ťi, vb. (a ajunge r─âu); blestem─â╚Ťie, s. f. (ac╚Ťiune reprobabil─â, ├«n general).
BLEST├ëM ~e n. 1) Invocare a urgiei divine asupra cuiva; impreca╚Ťie. 2) Cuvinte prin care se invoc─â abaterea unei nenorociri asupra cuiva; impreca╚Ťie; maledic╚Ťie. 3) R─âu fatal, pus pe seama furiei divine, care se pare c─â planeaz─â ├«n permanen╚Ť─â deasupra cuiva; maledic╚Ťie. /v. a blestema
A BLESTEM├ü bl├ęstem 1. tranz. A supune unui blestem; a condamna la nenorocire. 2. intranz. A rosti blesteme la adresa cuiva. /<lat. blastemare
blestem n. 1. chemarea urgiei divine pe capul cuiva și vorba prin care se urează rău și nefericire; 2. soarta rea de care nu se pcate scăpa cineva: e un blestem; 3. vorbe prin care cineva sau ceva se scoate din turma credincioșilor: carte de blestem. [Abstras din blestema].
blestem├á v. 1. a rosti vorbe rele ╚Öi injurioase ├«mpotriva cuiva; 2. a chema asupra cuiva urgia cerului: blestemul p─ârin╚Ťilor d─ârap─ân─â casele fiilor. [Mold. blast─âm = lat. vulg. BLASTEMARE, clasic BLASPHEMARE].
*bl─âstß║»m (est) ╚Öi blest├ęm (vest) n., pl. e (d. a bl─âst─âma, ca ╚Öi lat. pop. blast├ęma; fr. bl├óme, sp. pg. l├ístima). Invocarea urgii─ş dumneze─ş╚Öt─ş contra cu─şva, ca: ard─â-l focu, bat─â-l Dumneze┼ş sa┼ş (├«n glum─â), bat─â-l norocu. Nenorocire de care nu po╚Ť─ş sc─âpa: e un bl─âst─âm pe capu Jidanilor s─â nÔÇÖaib─â ╚Ťar─â. ÔÇô Vechi bl─âstem.
blestem- V. bl─âst─âm-.
blestem s. v. CALAMITATE. CATASTROF─é. DEZASTRU. FLAGEL. GROZ─éVIE. N─éPAST─é. NENOROCIRE. PACOSTE. POTOP. PR─éP─éD. PUSTIIRE. SINISTRU. URGIE.
BLESTEM s. 1. impreca╚Ťie, ocar─â, (livr.) maledic╚Ťie. (Poeziile lui con╚Ťin multe ~.) 2. (BIS.) afurisenie, afurisire, anatem─â, excomunicare, (├«nv.) procle╚Ťenie, procle╚Ťie. (A arunca ~ asupra cuiva.)
BLESTEMA vb. 1. (BIS.) a afurisi, a anatemiza, a excomunica, (pop.) a oropsi, (├«nv.) a lep─âda, a procle╚Ťi. (Papa l-a ~.) 2. a se afurisi, (pop.) a se jura. (Se ~ c─â nu minte.)
BLESTEM. Subst. Blestem, maledic╚Ťie (livr.), blasfemie (livr.), anatem─â, anatemizare, afurisenie, stigmatizare, ├«nfierare (fig.), impreca╚Ťie (livr.), urgisire (├«nv. ╚Öi pop.), hul─â (pop.), dr─âcuire; ├«njur─âtur─â, ├«njurare (rar), sudalm─â, insult─â, batjocur─â, ocar─â; def─âimare, denigrare, ponegrire, profanare. Adj. Blestemat, stigmatizat, ├«nfierat (fig.), urgisit (pop.), hulit, jignit, ofensat, def─âimat, p├«ng─ârit. Vb. A blestema, a afurisi, a anatemiza (rar), a arunca blestemul pe capul cuiva, a-╚Öi face blestem cu cineva, a dr─âcui, a da pe cineva dracului; a ├«njura, a sudui (pop.), a huli (pop.), a ofensa, a insulta, a batjocori, a oc─âr├« (pop.), a spune vorbe de ocar─â; a stigmatiza, a ├«nfiera (fig.). V. batjocur─â, ceart─â, def─âimare, discreditare, impolite╚Ťe, ofens─â, umilin╚Ť─â.
BLEST├ëM (< blestema) s. n. Invoca╚Ťie cu func╚Ťie de sanc╚Ťiune, prin care se cheam─â m├«nia sau urgia unei divinit─â╚Ťi asupra unei fiin╚Ťe sau obiect ├«n scop de r─âzbunare ÔÖŽ B. divin = b. adresat de Dumnezeu perechii primordiale Adam ╚Öi Eva, dup─â ├«nfruptarea din Pomul Cuno╚Ötin╚Ťei, anulat apoi prin r─âscump─ârarea s─âv├«r╚Öit─â de Hristos. ÔÖŽ (├Än basme ╚Öi legende) Vraj─â c─âzut─â asupra cuiva sau a ceva.
blestem v. impreca╚Ťie.

Blestem dex online | sinonim

Blestem definitie

Intrare: blestem
blestem substantiv neutru
Intrare: blestem
blestem
Intrare: blestema
blestema verb grupa I conjugarea I