bleotocări definitie

11 definiții pentru bleotocări

bleotocărí [At: LB / V: blio-, blo-, blotăc-, blotocori / Pzi: ~resc / E: fo] (Mol; Buc; d. ființe) 1 vi A bălăci. 2 vt A clătina (mai ales apa) într-un vas. 3 vt A flecări.
bleotocăríre sf [At: MDA ms / Pl: ~ri / E: bleotocări] (Mol; Buc) 1 Bălăceală. 2 Clătinare a apei într-un vas. 3 (Fig) Flecăreală.
BLEOTOCĂRÍ, bleotocăresc, vb. IV. Intranz. (Reg.) 1. A se bălăci. 2. A flecări. – Et. nec.
BLEOTOCĂRÍ, bleotocăresc, vb. IV. Intranz. (Reg.) 1. A se bălăci. 2. A flecări. – Et. nec.
BLEOTOCĂRÍ, bleotocăresc, yb. IV. Intranz. 1. (Mold., Bucov.; despre ființe) A umbla prin apă, împroșcînd cu picioarele; a se bălăci. Lîngă fîntînă... bleotocăreau niște rațe, tot spălîndu-se. CONTEMPORANUL, VI 97. 2. A vorbi fără socoteală; a flecari. – Pronunțat: bleo-.
BLEOTOCĂRÍ, bleotocăresc, vb. IV. Intranz. 1. (Reg.) A se bălăci. 2. A flecări. [Pr.: bleo-] – (2) Din bleot + flecări.
bleotocărí (a ~) (reg.) (bleo-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bleotocărésc, imperf. 3 sg. bleotocăreá; conj. prez. 3 să bleotocăreáscă
bleotocărí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bleotocărésc, imperf. 3 sg. bleotocăreá; conj. prez. 3 sg. și pl. bleotocăreáscă
bleotocărì v. Mold. 1. a umbla prin apă turbure agitându-se; 2. a începe a vorbi (despre copiii cei mici). [In loc de băltăcări, din băltâc: vorbirea îngăimată se aseamănă mersului greoiu prin apele mocirloase].
bleotocărésc V. blogodoresc.
blogodorésc și (maĭ mar) blodogorésc v. intr. (vsl. blago-dariti, a mulțămi). Munt. Vorbesc neînțeles: nu știŭ ce tot blogodorea acolo! – În vest și blocodoresc, în est bleocotoresc, bleotocăresc. V. bodogănesc, bogonisesc, boscorodesc.

bleotocări dex

Intrare: bleotocări
bleotocări verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a