bleotocăreálă sf [At: VLAHUȚĂ, ap. TDRG / Pl: ~eli / E: bleotocări + -eală] (Îvp) Flecăreală.

BLEOTOCĂREÁLĂ, bleotocăreli, s. f. (Reg.) Faptul de a bleotocări. – Bleotocări + suf. -eală.

BLEOTOCĂREÁLĂ, bleotocăreli, s. f. (Reg.) Faptul de a bleotocări. – Bleotocări + suf. -eală.

BLEOTOCĂREÁLĂ, bleotocăreli, s. f. (Rar) Flecăreală. În literatură... bleotocăreală de vorbe fără miez și fără nici o intenție de logică. VLĂHUȚĂ, la TDRG.

BLEOTOCĂREÁLĂ, bleotocăreli, s. f. Flecăreală. [Pr.: bleo-] – Din bleotocări + suf. -eală.

bleotocăreálă (reg.) (bleo-) s. f., g.-d. art. bleotocărélii; pl. bleotocăréli

bleotocăreálă s. f., g.-d. art. bleotocărélii; pl. bleotocăréli