bleot definitie

12 definiții pentru bleot

bleot, -oátă smf a [At: PONTBRIANT, D. / V: bliot, -oată, blot, -oată / Pl: ~oți, -oate / E: ger blöd] (Îvp) 1-2 (Om) tont.
BLEOT, BLEOÁTĂ, bleoți, bleoate, adj. (Reg.; adesea substantivat) Prost, nătâng. – Din germ. blöd.
BLEOT, BLEOÁTĂ, bleoți, bleoate, adj. (Reg.; adesea substantivat) Prost, nătâng. – Din germ. blöd.
BLEOT, BLEOÁTĂ, bleoți, bleoate, adj. (Regional) Prost, prostălău, nătîng, nătărău, tont. V. bleg. (Substantivat) Stăi, bade. Unde-ați pornit-o? Acesta, încăpățînat, trăgea înainte, fără să răspundă. – N-auzi, mă, bleotule! Unde vă duceți? D. ZAMFIRESCU, R. 84.
BLEOT, BLEOÁTĂ, bleoți, bleoate, adj. (Reg.; adesea substantivat) Prost, nătâng. – Germ. blöd.
bleot (reg.) adj. m., pl. bleoți; f. bleoátă, pl. bleoáte
bleot adj. m., pl. bleoți; f. sg. bleoátă, pl. bleoáte
BLEOT adj., s. v. bleg, nătăfleț, nătărău, nătâng, neghiob, nerod, netot, prost, prostănac, stupid, tont, tontălău.
bleót (bleoátă), adj. – Tont, tîmp. Creație expresivă, cf. bleandă, bleau, bleg (Iordan, BF, II, 182). Este puțin probabilă der. din germ. blöd, sugerată de DAR. – Der. bl(e)otocări, vb. (a clefăi, a strivi, a zdrobi; a vorbi fără șir) se folosește în Mold., și corespunde lui a blociori, în Trans. și lui a bloșticăi, în Mold.; blotocăreală, s. f. (vorbire de neînțeles); blotor, s. m. (prost).
bleot a. prost, tont, stângaciu. [Germ. BLÖD, printr’un intermediar săsesc].
bleot, bleoátă (eo dift.) adj. (germ. sas. blöd). Munt. Foarte prost, tîmpit. Adv. A vorbi bleot. V. plĭurd.
bleot adj., s. v. BLEG. NĂTĂFLEȚ. NĂTĂRĂU. NĂTÎNG. NEGHIOB. NEROD. NETOT. PROST. PROSTĂNAC. STUPID. TONT. TONTĂLĂU.

bleot dex

Intrare: bleot
bleot adjectiv