bleojdí2 vr [At: RĂDULESCU-CODIN / V: blioj-, bloj- / Pzi: ~desc / E: fo] (Pop) 1 A se moleși. 2 (D. obiecte) A se lăsa. 3 (D. animale) A lăsa urechile în jos (de boală). 4 (D. păsări) A lăsa aripile să atârne (din cauza bolii). 5 (D. oameni) A se ticăloși. 6 (D. oameni) A deveni impotent Si: (îvp) a se vătăma, a se surpa.

bleojdí1 vt (a) [At: CARAGIALE, S. 45 / V: bliaj-, blej-, bloi, boj- / Pzi: ~desc / E: vsl блъшaти] (Îvp; d. ochi) A holba.

bleojdíre1 sf [At: DA ms / Pl: (nob) -ri / E: bleojdi1] (îvp) Holbare.

bleojdíre2 sf [At: D. ZAMFIRESCU, R. 7 / Pl: (nob) -ri / E: bleojdi2] (Îvp) Moleșire.

BLEOJDÍ2, bleojdesc, vb. IV. (Pop. și fam.) 1. Tranz. A lăsa să atârne în jos; a pleoști. 2. Refl. A se blegi (2). – Et. nec.

BLEOJDÍ1, bleojdesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg. și fam.) A(-și) holba (ochii); a (se) zgâi. – Et. nec.

BLEOJDÍRE1, bleojdiri, s. f. (Reg. și fam.) Faptul de a (se) bleojdi1. – V. bleojdi1.

BLEOJDÍRE2, bleojdiri, s. f. (Pop. și fam.) Faptul de a (se) bleojdi2. – V. bleojdi2.

BLEOJDÍ2, bleojdesc, vb. IV. (Pop. și fam.) 1. Tranz. A lăsa să atârne în jos; a pleoști. 2. Refl. A se blegi (2). – Et. nec.

BLEOJDÍ1, bleojdesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg. și fam.) A(-și) holba (ochii), a (se) zgâi. – Et. nec.

BLEOJDÍRE1, bleojdiri, s. f. (Reg. și fam.) Faptul de a (se) bleojdi1. – V. bleojdi1.

BLEOJDÍRE2, bleojdiri, s. f. (Pop. și fam.) Faptul de a (se) bleojdi2. – v. bleojdi2.

BLEOJDÍ2, bleojdesc, vb. IV. 1. Tranz. (Cu privire la urechi, la cap) A lăsa să atîrne (moale) în jos; a pleoști. 2. Refl. (Despre oameni) A se moleși, a se ramoli, a se boșorogi. – Pronunțat: bleoj-.

BLEOJDÍ1, bleojdesc, vb. IV. Tranz. (Cu complementul «ochii») A căsca, a zgîi, a holba, a boldi ochii. Căscase gura și bleojdise ochii la cele Ce spunea vînătorul. ISPIRESCU, L. 141. ◊ Refl. A se uita cu ochii căscați la ceva sau la cineva. Constandine, nu te bleojdi la mine. PAS, L. I 13. ◊ Pronunțat: bleoj-. – Variantă: blejdí (CARAGIALE, S. 45) vb. IV.

BLEOJDÍRE, bleojdiri, s. f. Faptul de a (se) bleojdi2; pleoștire. În mișcarea naivă a căciulii ridicată pe frunte, în bleojdirea capului pe o parte... mulțimea avea înțelegerea dreaptă a unei împrejurări mari. D. ZAMFIRESCU, R. 7. – Pronunțat: bleoj-.

BLEOJDÍ2, bleojdesc, vb. IV. 1. Tranz. A lăsa urechile să atârne în jos; a pleoști. 2. Refl. A se moleși, a se ramoli. [Pr.: bleoj-]

BLEOJDÍ1, bleojdesc, vb. IV. Tranz. și refl. A(-și) holba (ochii); a (se) zgâi. [Pr.: bleoj-]

BLEOJDÍRE1, bleojdiri, s. f. Faptul de a (se) bleojdi1. [Pr.: bleoj-]

BLEOJDÍRE2, bleojdiri, s. f. Faptul de a (se) bleojdi2. [Pr.: bleoj-]

bleojdí (a ~) (pop.) (bleoj-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bleojdésc, imperf. 3 sg. bleojdeá; conj. prez. 3 să bleojdeáscă

bleojdíre (pop.) (bleoj-) s. f., g.-d. art. bleojdírii; pl. bleojdíri

bleojdí (a se zgâi, a se pleoști) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bleojdésc, imperf. 3 sg. bleojdeá; conj. prez. 3 sg. și pl. bleojdeáscă

bleojdíre (zgâire, pleoștire) s. f., g.-d. art. bleojdírii; pl. bleojdíri

BLEOJDÍ vb. v. blegi, bulbuca, căsca, holba, mări, moleși, muia, umfla, zgâi.

BLEOJDÍRE s. v. bulbucare, căscare, holbare, mărire, umflare, zgâire, zgâit.

A bleojdi ≠ a ciuli, a miji

A BLEOJDÍ ~ésc tranz. pop. (ochii) A face să se bleojdească. /Orig. nec.

A SE BLEOJDÍ se ~ésc intranz. (despre ochi) A deschide larg (de spaimă, de nedumerire sau de mirare); a se holba; a se zgâi. /Orig. nec.

bleojdì (blejdì) v. a deschide tare ochii și a se uita cu o mirare stupidă. [Origină necunoscută].

bleojdésc (eo dift.) v. tr. (rudă cu bleștesc, pleoștesc). Holbez ochiĭ, privesc speriat orĭ mirat deschizînd ochiĭ: bețivu bleojdi ochiĭ.

bleojdi vb. v. BLEGI. BULBUCA. CĂSCA. HOLBA. MĂRI. MOLEȘI. MUIA. UMFLA. ZGÎI.

bleojdire s. v. BULBUCARE. CĂSCARE. HOLBARE. MĂRIRE. UMFLARE. ZGÎIRE ZGÎIT.

bleojdi, bleojdesc I v. t. 1. a lăsa să atârne în jos; a pleoști. II v. r. 1. a se holba. 2. a se blegi.