bleandă definitie

2 intrări

22 definiții pentru bleandă

bleándă1 sf [At: ISPIRESCU, U. 119 / V: -ncă / Pl: ~ende / E: nct] (Pop) 1 Sperietoare de păsări. 2 Om molâu și cam prost.
bleándă2 sf [At: ALECSANDRI, T. 1750 / Pl: blende / E: blendi] (Mol) 1 Lovitură. 2 Brânci. 3 Tiflă.
bleándă3 sf [At: (sec XVII), CUV. D. BĂTR. 270 / V: (înv) -endau sm I Pl: blende / E: nct] (Orn) Vindereu.
BLEÁNDĂ1, blende, s. f. (Pop.) Sperietoare de păsări. ♦ Epitet pentru o persoană fără energie, molâie, bleagă. – Et. nec.
BLEÁNDĂ2, blende, s. f. (Reg.) Lovitură, îmbrânceală, brânci. ♦ Tiflă. – Et. nec.
BLEÁNDĂ1, blende, s. f. (Pop.) Sperietoare de păsări. ♦ Epitet pentru o persoană fără energie, molâie, bleagă. – Et. nec.
BLEÁNDĂ2, blende, s. f. (Reg.) Lovitură, îmbrânceală, brânci. ♦ Tiflă. – Et. nec.
BLEÁNDĂ1 s. f. (Munt.) Termen de comparație pentru oameni molii, lipsiți de energie; bleg, nătîng. Du-te și te spală, răspunse bătrînul cu asprime. Ce stai așa ca o bleandă? PREDA, Î. 32. Se urcă în barcă moleșit ca o bleandă. D. ZAMFIRESCU, R. 120. Dete peste dînsul într-un colț de înfundătură, unde se stîrcise ca o bleandă. ISPIRESCU, U. 119.
BLEÁNDĂ2, blende, s. f. (Mold.) Palmă, lovitură, îmbrînceală. I-am tras într-o zi o bleandă [Smărăndiței], pentru că nu-mi da pace să prind muște. CREANGĂ, A. 5. [Cocoșul] dă o bleandă lespezii de la gura cuptorului, iese teafăr și de-acolo și fuga la fereastra boierului. CREANGĂ, P. 66. ♦ Tiflă. A!... îmi dai blende nitam-nisam, fără să te fi îngrijit mai întîi a-mi plăti măcar ce-mi ești dator! ALECSANDRI, T. I 374.
BLEÁNDĂ1, blende, s. f. (Reg.) Momâie, sperietoare. ♦ Termen injurios pentru oamenii lipsiți de energie; bleg, nătâng.
BLEÁNDĂ2, blende, s. f. (Reg.) Lovitură, îmbrânceală. ♦ Tiflă. – Postverbal al lui blendi (puțin folosit).
bleándă (sperietoare, brânci) (pop., reg.) s. f., g.-d. art. bléndei; pl. blénde
bleándă (sperietoare, brânci) s. f., g.-d. art. bléndei; pl. blénde
BLEÁNDĂ s. v. brânci, ghiont, izbitură, îmbrânceală, îmbrâncitură, împinsătură, tiflă.
bleándă (blénde), s. f.1. Obiect flasc, masă informă și fără consistență. – 2. Leneș, bleg, molîu; persoană greoaie în mișcări. – 3. Palmă, lovitură. – 4. Uliu. Creație expresivă (Iordan, BF, II, 181), cf. bleau, bleg, bleot. Coincide cu o rădăcină sl., cf. sl. bledynŭ „leneș” de la bledovati „a nu face nimic”, rut. blendati (Byhan, JB, IV, 304), sb. blendak „tont”. – Der. blend(ăr)ău, (var. blendoi), s. n. (masă informă); bleancă, s. f. (gură, cioc), cf. fleancă; blendi, vb. (a împinge, a îmbrînci, a arunca), pe care DAR și Candrea îl derivă de la rut. blenditi; blencheci, vb. (a flecări, a trăncăni); blenderi, vb. (a mișca picioarele).
BLEÁNDĂ blénde f. pop. 1) Sperietoare de păsări. 2) Pasăre molâie, jigărită. 3) Izbitură violentă; îmbrâncitură. * A da blende a îmbrânci. /Orig. nec.
bleandă f. 1. cea mai mică specie de șoim (Falco aesalon): se stârcise ca o bleandă ISP.; 2. sperietoare de păsări (în chip de bleandă). [Origină necunoscută].
bleandă f. Mold. 1. brânciu: i-am tras o bleandă, pentrucă nu-mi dă pace CR.; 2. lovitură: dă o bleandă lespezei dela gura cuptorului CR. [Origină necunoscută].
bleándă f. pl. blende (cp. cu vsl. blendi, flecărie, rus. bleadĭ, fleoarță și germ. blid, orb, blende, ochelari la caĭ. Cp. cu tiflă). Palmă, izbitură (Mold.): a da cuĭva o bleandă. Femeĭe proastă, om prost: a căzut jos ca o bleandă (V. fleandură). Sperietoare de păsărĭ. Un fel de șoĭm foarte mic numit și blendăŭ (falco áesalon).
bleandă s. v. BRÎNCI. GHIONT. IZBITURĂ. ÎMBRÎNCEALĂ. ÎMBRÎNCITURĂ. ÎMPINSĂTURĂ. TIFLĂ.
BLEANDĂ subst. 1. – fam. mold. (Sur III, V). 2. Blende ard. (Braș); – Iftode, mold. (Sd VI 64); -a, munt. (Glos; Sur V; 16 A III 351; RI XVIII 39; Isp II1; Paș).
bleandă, blende s. f. (pop.) lovitură cu palma

bleandă dex

Intrare: bleandă
bleandă substantiv feminin
Intrare: Bleandă
Bleandă