Dicționare ale limbii române

7 definiții pentru blaznă

bláznă sf [At: PSALT. SCH. 454 / V: -asn-, bleaz-, blez-, bleasmă / Pl: blezne / E: vsl блaзьиъ „rătăcire, scandal”] (Înv) 1 înșelăciune. 2 Ispită. 3 Arătare. 4 Monstru. 5 Pocitanie. 6 Prostănac. 7 (Trs) Lucru stricat. 8 (Trs) Lucru prost făcut.
BLÁZNĂ, blazne, s. f. (Reg.) Pocitanie, monstru. – Din sl. blazna.
BLÁZNĂ s. v. ademenire, arătare, atracție, ispită, monstru, pocitanie, pocitură, seducere, seducție, tentație.
bláznă (blázne), s. f.1. (Înv.) Înșelăciune, seducere, ademenire. – 2. Fantasmă, strigoi. Sl. blaznŭ „eroare” (Miklosich, Lexicon, 10). – Der. blăzni, vb. (înv., a înșela, a seduce), din sl. blazniti; blaznic, adj. (Mold., tont).
bláznă, blázne, s.f. (înv.) 1. înșelăciune, cursă. 2. sminteală, greșeală. 3. monstru, pocitanie.
bláznă f. pl. azne (vsl. blaznŭ, blaznĭ, greșeală, scandal, blazna, împedecare. V. blăznesc, nebleznic, săblaznă). Vechĭ. Înșelăcĭune, amăgire, cursă; sminteală, greșală. Azĭ. Fig. Monstru, iazmă, pocitanie, arătare (pin aluz. la diavolu amăgitor): o blaznă de om. Om prost, păcătos. – Și bleaznă, pl. blezne.
blaznă s. v. ADEMENIRE. ARĂTARE. ATRACȚIE. ISPITĂ. MONSTRU. POCITANIE. POCITURĂ. SEDUCERE. SEDUCȚIE. TENTAȚIE.

blaznă definitie

blaznă dex

Intrare: blaznă
blaznă