blanc2 sn [At: DEX2 / Pl: ~uri / E: fr blanc] Spațiu alb între două cuvinte sau rânduri tipărite.

blanc1 sn [At: DEX2 / Pl: ~uri / E: ger Blank] 1 Piele tăbăcită, suplă și elastică, folosită în marochinărie. 2 Fâșie de material insensibil la lumină, de protecție, la capetele bobinelor de film sau ale bandei magnetice.

BLANC1 s. n. 1. Piele de bovine sau de porcine, tăbăcită vegetal, folosită în marochinărie. 2. Fâșie de material insensibil adăugată la capetele bobinelor de film sau de bandă magnetică pentru a le proteja. – Din germ. Blank.

BLANC2, blancuri, s. n. Spațiu alb care desparte două cuvinte tipărite. – Din fr. blanc.

BLANC1 s. n. 1. Piele tăbăcită, suplă și elastică, folosită în marochinărie. 2. Fâșie de material insensibil adăugată la capetele bobinelor de film sau de bandă magnetică pentru a le proteja. – Din germ. Blank.

BLANC2, blancuri, s. n. Spațiu alb care desparte două cuvinte tipărite. – Din fr. blanc.

blanc1 (piele tăbăcită, material insensibil) s. n.

blanc2 (spațiu alb) s. n., pl. bláncuri

blanc (piele tăbăcită, material insensibil) s. n., pl. bláncuri

blanc (spațiu alb) s. n., pl. bláncuri

BLANC s. (TIPOGR.) albitură. (~ul completează spațiile albe dintre cuvinte.)

BLANC1 s.n. 1. Piele tăbăcită vegetal, colorată sau cu fața naturală, folosită pentru curelărie, harnașamente și articole tehnice. 2. Fâșie de material insensibil care apără capetele bobinelor de film sau de bandă magnetică. [< germ. Blank].

BLANC2 s.n. 1. (Poligr.) Spațiu alb care desparte două cuvinte tipărite. 2. Pauză albă și tremurătoare care apare uneori la emisiunile de televiziune, dând senzația că „s-a rupt filmul”. [< fr. blanc].

BLANC1 s. n. 1. piele tăbăcită, suplă și elastică, (colorată) pentru curelărie, harnașamente și articole tehnice. 2. fâșie de material insensibil care protejează capetele bobinelor de film sau de bandă magnetică. (< germ. Blank)

BLANC2 s. n. 1. spațiu alb care desparte două cuvinte tipărite. 2. (inform.) zonă dintr-un suport de date care nu conține înregistrări. 3. pauză albă și tremurătoare care apare uneori în emisiunile tv. (< fr. blanc)

blanc a. se zice de monedele de aur ce cântăresc drept la cumpănă: galben cu blanc. [Sas. BLANK].

Blanc m. 1. (Muntele), cel mai înalt pisc muntos al Europei în Alpi: 4810 m.; 2. (Capul), în Africa, pe coasta occidentală a Saharei.

Mont Blanc m. V. Blanc.

blanc, -ă adj. (sas. blank, neted). Care cîntărește cît trebuĭe (vorbind de banĭ): galbenĭ blancĭ. S.n. Pele tăbăcită lăsată la culoarea naturală: un toc de pistol de blanc, nu negru. Adv. În întregime: la alegerĭ a ĭeșit blanc lista luĭ Popescu.

BLANC [blã], Louis (1860-1903), arhitect elvețian stabilit în România. În spiritul Renașterii franceze, a elaborat planurile pentru clădirea Facultății de Medicină, a institutului „V. Babeș” din București, a Universității din Iași.

BLANC (RAS EL-BIAD), cel mai nordic cap al Africii, la N de Bizerta (Tunisia), situat la 37°20′ lat. N și 9°51′ long. E.

BLANC [blã], Louis (1811-1882), istoric și om politic francez. Socialist utopist. Membru al guvernului provizoriu în 1848; inițiatorul „Atelierelor naționale”.

BLANCO (BLANC), cap pe coasta de V a Africii (Mauritania) la S de Nouadhibou (20°46′ lat. N, 17°03′ long. V).

MONT BLANC [mõn blã] (MONTE BIANCO), masiv muntos în Alpii Occidentali (Alpii Savoiei), cel mai înalt din Europa, situat la granița dintre Franța și Italia. Alcătuit din roci cristaline. Alt. max.: 4.807 m. Ghețari (Mer-de-Glace, Argentièrem Brenva ș.a.). Observator astronomic și meteorologic. Zonă de alpinism. Pe sub M.B., s-a construit (1965) un tunel pentru trafic rutier de 11,6 km, între Franța și Italia. Escaladat pentru prima oară de Jacques Balmat și M.G. Paccard la 8 aug. 1786.

blanc, s. invar. (intl.) bani.