blană definitie

23 definiții pentru blană

blánă sf [At: NECULCE, ap. LET. II, 204/4 / Pl: blăni, (1-4) blănuri, (îvp) -ne, (înv) -ni / E: bg блaнa] 1 Părul care acoperă pielea unor animale. 2 Piele de animal cu păr cu tot, prelucrată. 3 Haină confecționată din blană (2). 4 Haină căptușită cu blană (2). 5 (Pop) Scândură groasă. 6 (Pop; îe) A-i scutura ă A bate. 7 (Pop; reg; îe) A dormi ~ A dormi buștean. 8 (îvr; pop; îe) A zăcea ~ A sta întins, nemișcat. 9 (Reg; îvp) Fundul carului. 10 (Pop) Fiecare din cele două scânduri care leagă tălpile războiului Si: chingă, scândură, spetează, stinghie. 11 (Pop) Speteaza codârlei (1). 12 (Pop) Dulapul de la roata joagărului Si: șestină, scândură, tinichea. 13 (Pop) Tocul ferestrei. 14 (Pop) Colacul de lemn al fântânii. 15 (Pop) Capacul coșciugului Si: pleoapă.
BLÁNĂ, (I 2, II) blăni, (I 3), blănuri, s. f. I. 1. Părul sau lâna care acoperă pielea unor animale. 2. Piele de animal cu păr cu tot, prelucrată. 3. Haină îmblănită; haină confecționată din blană (I 1). II. (Pop.) Scândură groasă. [Pl. și: (I 2) blănuri] – Din bg. blana.
BLÁNĂ, blăni, s. f. I. 1. Părul sau lâna care acoperă pielea unor animale. ♦ Piele de animal cu păr cu tot, prelucrată. 2. Haină îmblănită; haină confecționată din blană (I 1). II. (Pop.) Scândură groasă. [Pl. și: (I) blănuri] – Din bg. blana.
BLÁNĂ1, (1, 2) blăni, (2,3) blănuri, s. f. 1. Piele de animal viu, cu păr mult și des. Erau ursari cu urși... din blana urșilor femeile smulgeau ghemotoace de păr. PAS, L. I 58. Cum nu sînt un șoarec, doamne – măcar totuși are blană, Mi-aș mînca cărțile mele – nici că mi-ar păsa de ger. EMINESCU, N. 42. ◊ (Metaforic) În cugetul curat al Șuțuleștilor nu credeau, dar era bine că aceștia s-au lepădat de sfruntarea fățișă, îmbrăcînd blana vulpii. PAS, L. I 110. 2. Piele de animal, cu păr cu tot, prelucrată spre a fi folosită ca garnitură, căptușeală la îmbrăcăminte, covor de picioare etc. Mare asortiment de blănuri. ▭ Moș Isailă încarcă în spate blănile de vulpe și se luă după ea, rar, plecat din șale. SADOVEANU, O. II 547. 3. Haină făcută din piele de animal cu părul ei sau haină căptușită cu astfel de piele. V. bundă, cojoc, șubă. În salon, Elvira... adunase blănurile cucoanelor. DUMITRIU, B. F. 55. Prietenul meu își înfășură blana scumpă. C. PETRESCU, S. 168. Și ți-oi da eu ție... Blană lungă, moale, Cu samur în poale. ALECSANDRI, P. P. 121. ◊ (Poetic) Și-a pus pămîntul blană albă și-și doarme somnul hibernal. ANGHEL-IOSIF, C. M. II 34. – Pl. și: (învechit) blane (ALECSANDRI, T. 141).
BLÁNĂ2, blăni, s. f. Scîndură groasă (de obicei scurtă și cioplită cu securea). Un avocat spătos îngrămădise în blana ușii un moșneag știrb. CAMILAR, N. II 306. Cuiele bătute adine in blana de lemn țineau încă puternic. ANGHEL, PR. 132. Un sfredel mare se aude rozînd țesăturile uscate ale blănii bătrîne de stejar [a ușii]. CARAGIALE, O, I 291.
BLÁNĂ, (I 1, 2, II) blăni, (I 2,3) blănuri, s. f. I. 1. Piele de animal (viu), cu păr mult și des. 2. Piele de animal cu păr cu tot, prelucrată. 3. Haină îmblănită. II. Scândură groasă. – Bg. blana.
blánă1 (piele, haină) s. f., g.-d. art. blắnii; (piei prelucrate) pl. blăni/blắnuri; (haine) pl. blắnuri
blánă2 (scândură) s. f., g.-d. art. blắnii; pl. blăni
blánă s.f., g.-d. art. blănii; pl. (scânduri) blăni, (piei prelucrate) blăni / blănuri, (haine) blănuri
BLÁNĂ s. piele. (Purtau pe ei ~ de urs.)
BLÁNĂ s. v. chingă, masă, scândură, spetează, stinghie.
blánă (blắni), s. f.1. Scîndură. – 2. Piele de animal cu păr cu tot. – Mr., megl. blană (numai cu sensul 1). Sl. *blana, cf. slov., ceh. blana „pojghiță”, sb. blanak „scîndură”, slov. blanja „scîndură”, pol. błona „membrană”, rus. (o)bolonĭ „coajă”, oboločka „cuvertură” (Berneker 69; DAR); și oblon. Par fără obiect strădaniile lui Pascu, I, 196, de a apropia aceste cuvinte de un problematic dalm. *plana, it. piana, fr. planche. Der. blănar, s. m. (meseriaș care face îmbrăcăminte din blană); blănăreasă, s. f. (dans tipic); blănărie, s. f. (obiecte de îmbrăcăminte din blană); blănit, adj. (cu blană; căptușit cu blană); îmblăni, vb. (a căptuși cu blană); blănos, adj. (căptușit cu blană). Ngr. μπλάνα provine din sl. după Meyer, Neugr. St., II, 44, și din rom., după Murnu, Lehnwörter, 35.
BLÁNĂ1 blăni f. 1) Strat (des) de păr sau de lână, care crește pe pielea unui animal. 2) Piele de animal cu păr cu tot, prelucrată. [G.-D. blănii] /<bulg. blana
BLÁNĂ2 blăni f. pop. Scândură groasă. [G.-D. blănii] /<bulg. blana
BLÁNĂ3 blănuri f. Haină confecționată din piele de animal prelucrată. [G.-D. blănii] /<bulg. blana
blană f. 1. pielea cu păr a unor animale cu care se garnisesc sau se împodobesc haine: o blană scumpă; 2. haină îmblănită; 3. scândură subțire, mai lungă decât lată. [Slav. BLANA, piele]. ║ adv. întins: zăcu blană nouă zile.
blánă f. pl. e și ănĭ (vsl. blana, bolna, de unde vine ceh. nsl. blána, peliță, pele, pol. blona, peliță, dial. „geam” [că odinioară țipla ținea loc de geam], rut. bolóna, crestătură pe copacĭ, bolónĭ și bólonĭ, coajă moale, ó-bolonĭ, scoarță tînără. De aci s’a dezvoltat înț. de „oblon”, adică „geam de țiplă, geam, geam de lemn, capac de fereastră”. D. rom. vine bg. oblon, oblon. Înț. de „scîndură” s’a dezvoltat tot de aci, adică „scîndură de căptușit, de acoperit” o fereastră). 1) Pelea animalelor cu păru pe ĭa. Haĭnă blănită (malotea, șubă, cojoc). Pl. blănurĭ, felurĭ de blănĭ (peĭ). 2) Munt. vest. Olt. Suc. Scîndură: atuncĭ nu se îmbrăcaŭ ușoriĭ în blănĭ (Șez. 36, 31). Adv. A zăcea blană, a zăcea întins la pămînt. V. palancă 1.
BLA s. piele. (Purtau pe ei ~ de urs.)
bla s. v. CHINGĂ. MASĂ. SCÎNDURĂ. SPETEAZĂ. STINGHIE.
a o călca la blană expr. a accelera la maximum.
a-i da blană expr. (adol.) a accelera, a lua viteză, a se grăbi.
blană, s. f. sg. pilozitate pubiană.
patru blane expr. sicriu.

blană dex

Intrare: blană (pl. blăni)
blană pl. blăni
Intrare: blană (pl. blănuri)
blană pl. blănuri