blamat definitie

2 intrări

18 definiții pentru blamat

blamá [At: DA / Pzi: ~méz / E: fr blâmer] 1 vt A exprima public dezaprobarea față de o atitudine, un gest etc. considerate reprobabile Si: a condamna. 2 vr (Trs; Buc; gms) A se face de râsul lumii. 3 vr (Trs; Buc; gms) A se păcăli.
blamát, ~ă a [At: DA ms / Pl: ~ați, ~e / E: blama] 1 Dezaprobat public. 2 Făcut de râsul lumii. 3 (Reg) Păcălit.
BLAMÁ, blamez, vb. I. Tranz. A exprima public dezaprobarea față de o atitudine, un act, un gest etc. considerate reprobabile; a condamna. ♦ A vorbi de rău, a defăima. – Din fr. blâmer.
BLAMÁT, -Ă, blamați, -te, adj. 1. Care a fost dezaprobat în mod public. 2. Defăimat. – V. blama.
BLAMÁ, blamez, vb. I. Tranz. A exprima public dezaprobarea față de o atitudine, un act, un gest etc. considerate reprobabile. ♦ A vorbi de rău, a defăima. – Din fr. blâmer.
BLÁMAT, -Ă, blamați, -te, adj. 1. Care a fost dezaprobat în mod public. 2. Defăimat. – V. blama.
BLAMÁ, blamez, vb. I. Tranz. (Cu privire la persoane sau la fapte ale lor) A dezaproba (în public); a reproba, a condamna. ◊ (Refl. pas.) Chiar în adunările Societății literare... se blama vînzarea averii lui Hagi-Moscu în detrimentul creditorilor și în folosul familiei falitului. GHICA, S. A. 152.
BLAMÁ, blamez, vb. I. Tranz. A dezaproba (în public); a condamna, a reproba. – Fr. blâmer.
blamá (a ~) vb., ind. prez. 3 blameáză
blamá vb., ind. prez. 1 sg. blaméz, 3 sg. și pl. blameáză
BLAMÁ vb. 1. v. dezaproba. 2. v. calomnia.
A blama ≠ a lăuda
BLAMÁ vb. I. tr. A condamna; a defăima; a dezaproba, a reproba (public) o persoană, un fapt etc. [P.i. -mez. / < fr. blâmer].
BLAMÁ vb. tr. a condamna, a dezaproba, a reproba (public). (< fr. blâmer)
A BLAMÁ ~éz tranz. 1) A supune unui blam; a condamna în mod public; a stigmatiza; a înfiera; a osândi. 2) A vorbi de rău; a calomnia, a cleveti; a huli; a ponosi; a detracta; a defăima. /<fr. blâmer
blamà v. a socoti vrednic de blam.
*blaméz v. tr. (fr. blâmer, vfr. blasmer, d. lat. blasphemare, a blasfema). Reprob, dezavuez. – Fars a se blama, „a se compromite” (cum zic Româniĭ germanizațĭ, după germ. sich blamieren).
BLAMA vb. 1. a condamna, a dezaproba, a înfiera, a proscrie, a reproba, a respinge, a stigmatiza, (livr.) a dezavua, (rar) a sancționa, (pop.) a osîndi, (înv.) a mustra, a protesta, (fig.) a veșteji. 2. a (se) bîrfi, a (se) calomnia, a (se) cleveti, a (se) defăima, a (se) denigra, a (se) discredita, a (se) ponegri, (livr.) a (se) detracta, a (se) vitupera, (înv. și pop.) a (se) ocărî, (pop.) a (se) huli, a (se) năpăstui, a (se) povesti, (prin Olt.) a (se) publica, (înv.) a (se) balamuți, a (se) măscări, a (se) mozaviri, a (se) pohlibui, a (se) ponosi, a (se) ponoslui, a (se) prilesti, a (se) vrevi, (fam. fig.) a (se) încondeia, (pop. fig.) a (se) înnegri. (De ce îl ~ pe nedrept?)

blamat dex

Intrare: blama
blama verb grupa I conjugarea a II-a
Intrare: blamat
blamat