blágă sf [At: REV. CRIT. III, 88 / V: blag sm / E: srb blago] (Înv) 1 (Trs) Bogăție. 2 (Ban; îe) -go de el Ferice de el!

BLÁGĂ, blăgi, s. f. (Reg.) Bogăție, avere. – Din sb. blago.

BLÁGĂ s. v. avere, avut, avuție, bogăție, bun, mijloace, situație, stare.

blágă (blắgi), s. f. – Avut, bogăție. Sb. blago (Miklosich, Slaw. Elem., 14; Cihac). Se folosește mai ales în Banat și Trans.

blágă f. fără pl. (vsl. blago, bunătate). Fam. Bunătate, blîndeță, milă: blaga luĭ Dumnezeŭ. Ban. Olt. (după sîrb) Bogăție.

blagă s. v. AVERE. AVUT. AVUȚIE. BOGĂȚIE. BUN. MIJLOACE. SITUAȚIE. STARE.