blănui vt [At: DA / Pzi: ~esc / E: blană + -ui] (Înv) A îmblăni.

BLĂNUÍ, blănuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A îmblăni. – Blană + suf. -ui.

BLĂNUÍ, blănuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A îmblăni. – Blană + suf. -ui.

BLĂNUÍ, blănuiesc, vb. IV. Tranz. (învechit) A îmblăni. Un benișel de felendreș albastru blănuit cu samur. NEGRUZZI, S. I 145.

BLĂNUÍ, blănuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A îmblăni. – Din blană.

blănuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. blănuiésc, imperf. 3 sg. blănuiá; conj. prez. 3 să blănuiáscă

blănuí vb. ind. prez. 1 sg. și 3 pl. blănuiésc, imperf. 3 sg. blănuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. blănuiáscă