Dicționare ale limbii române

2 intrări

10 definiții pentru blănit

blăni2 vt [At: LB / Pzi: ~nesc / E: nct] (Îvp) 1 A bate. 2 A căptuși cu blăni. 3 A pune tocuri la ferestre.
blăní1 vt vz îmblăni
blănit a vz îmblănit
BLĂNÍT, -Ă adj. v. îmblănit.
ÎMBLĂNÍT, -Ă, îmblăniți, -te, adj. (Despre obiecte de îmbrăcăminte) Căptușit cu blană. Popa era în colț cu arhimandritul Snagoveanu, pe care-l ajuta să-și îmbrace giubeaua neagră, îmblănită cu vidră. CAMIL PETRESCU, O. II 73. – Variantă: blănít, -ă (NEGRUZZI, S. I 199) adj.
BLĂNÍT, -Ă, adj. v. îmblănit.
blăní vb., ind. prez. 1 sg. blănésc, 3 sg. și pl. blănéște
blănì v. 1. a căptuși cu blană; 2. a pardosi cu scânduri; 3. fam. a bate.
2) blănésc v. tr. (d. blană 2). Vest. Acoper saŭ căptușesc cu scînduri.
1) blănésc v. tr. (d. blană 1). Căptușesc cu blană. Fig. Iron. Trag o bătaĭe. – În vest îmbl-.

blănit definitie

blănit dex

Intrare: blănit
blănit adjectiv
Intrare: blăni
blăni verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a