blăníță sf [At: SADOVEANU, P. S. 105 / Pl: ~țe / E: blană + -iță] 1-2 (Șhp) Blănișoară (1-2).

BLĂNÍȚĂ, blănițe, s. f. Diminutiv al lui blană (1). – Blană + suf. -iță.

BLĂNÍȚĂ, blănițe, s. f. Diminutiv al lui blană (1). – Blană + suf. -iță.

BLĂNÍȚĂ, blănițe, s. f. Diminutiv al lui blană1. – v. blană (2). În fața lor, la masă, sta Gion Luludi. Mărunțel, nervos, cu părul negru creț ca o blăniță de astrahan. BART, E. 29.2. v. blană (3). Își luă ciomagul, căciula cea mare și blănița. SADOVEANU P. S. 105.

BLĂNÍȚĂ, blănițe, s. f. Diminutiv al lui blană (I).

blăníță s. f., g.-d. art. blăníței; pl. blăníțe

blăníță s. f., g.-d. art. blăníței; pl. blăníțe

a pune mână la blăniță expr. (glum.) a face avansuri sexuale, a iniția un contact sexual.