bivuác sn [At: D. ZAMFIRESCU, R. 230 / V: -voac / Pl: ~uri / E: fr bivouac] 1 Staționare temporară a unor trupe în afara unei localități, sub cerul liber. 2 Porțiunea de teren unde se face un bivuac (1). 3 (Rar) Adăpost pentru alpiniști sau turiști.

BIVUÁC, bivuacuri, s. n. 1. Staționare temporară a trupelor în afara localităților sau a taberelor; porțiune de teren pe care se face această staționare. 2. (Rar) Adăpost al alpiniștilor sau al turiștilor (mai ales în timpul nopții). [Pr.: -vu-ac] – Din fr. bivouac.

BIVUÁC, bivuacuri, s. n. 1. Staționare temporară a trupelor în afara localităților sau a taberelor; porțiunea de teren pe care se face această staționare. 2. (Rar) Adăpost al alpiniștilor sau al turiștilor (mai ales în timpul nopții). [Pr.: -vu-ac] – Din fr. bivouac.

BIVUÁC, bivuacuri, s. n. Cantonament de trupe militare în afara localităților, în corturi sau sub cerul liber. Regimentul se opri în bivuac, într-o pădurice. CAMILAR, N. I 156. Mai încolo se zăreau, nelămurite prin întunecimea nopții, bivuacurile. Trupa dormea. SADOVEANU, O. VI 91. Îndată după așezarea trupelor în bivuacuri se zvonise printre ofițeri că... un mare consiliu de război se ținuse. D. ZAMFIRESCU, R. 230. – Pronunțat: -vu-ac. -Variantă: (învechit) bivoác (ODOBESCU, S. III 571) s. n.

BIVUÁC, bivuacuri, s. n. Cantonament de trupe militare în afara localităților, în corturi sau sub cerul liber. [Pr.: -vu-ac] – Fr. bivouac.

bivuác (-vu-ac) s. n., pl. bivuácuri

bivuác s. n. (sil. -vu-ac), pl. bivuácuri

BIVUÁC s. (MIL.) tabără, (înv.) conac. (Trupele s-au adăpostit în ~.)

BIVUÁC s.n. Cantonament de trupe (în corturi sau sub cerul liber) situat în afara localităților. ♦ Adăpost pentru noapte, făcut de alpiniști sau turiști. [Pron. -vu-ac, pl. -uri, var. bivoac s.n. / < fr. bivouac, cf. germ. bei – la, Wacht – veghe].

BIVUÁC s. n. 1. cantonament de trupe (în corturi) în afara localităților. 2. adăpost pentru noapte făcut de alpiniști sau turiști. (< fr. bivouac)

BIVUÁC ~uri n. mil. 1) Popas temporar (în corturi sau sub cerul liber) al unor trupe aflate în marș; tabără; cantonament. 2) rar Popas al unor grupe de oameni (turiști, vânători, sportivi etc.); tabără; cantonament; campament. [Sil. -vu-ac] /<fr. bivouac

bivuac n. 1. stațiune sub aerul liber al unei armate în campanie; 2. locul unde tabără trupa.

*bivuác n., pl. e și urĭ (fr. bivouac, d. germ. beiwache, din bei, la și wache, pază). Tabără în corturĭ saŭ supt ceru liber (nu în barace, nici în cantonamente).

BIVUAC s. (MIL.) tabără, (înv.) conac. (Trupele s-au adăpostit în ~.)