bivol definitie

15 definiții pentru bivol

bivól sm [At: M. COSTIN, ap. LET. I, 329/13 / V: (înv) bibol, (îrg) bihol, bihul, biol, -vel / Pl: ~i / E: vsl бивoль] 1 Vită cornută, rumegătoare, asemănătoare cu boul, cu păr negru sau alb, aspru și rar, cu coame inelate, întoarse spre spate (Bas bubalus). 2 (Dep) Epitet dat unui om mătăhălos și nesimțit.
BÍVOL, bivoli, s. m. Animal rumegător asemănător cu boul, cu păr negru sau alb, aspru și rar, cu coarne inelate întoarse spre spate (Bos bubalus). ♦ Epitet dat unui om gras, mătăhălos, nesimțit. – Din sl. byvolŭ.
IÁRBĂ, (2) ierburi, s. f. 1. Nume generic dat plantelor erbacee, anuale sau perene, cu părțile aeriene verzi, subțiri și mlădioase, folosite pentru hrana animalelor. ◊ Expr. Paște, murgule, iarbă verde = va trebui să aștepți mult până ți se va împlini ceea ce dorești. Din pământ, din iarbă verde = cu orice preț, neapărat. ♦ Nutreț verde, proaspăt cosit. 2. Buruieni de tot felul. ◊ Iarbă rea = a) buruiană otrăvitoare; b) fig. om rău, primejdios. 3. Pajiște. 4. Compuse: iarbă-de-mare = plantă erbacee cu frunze liniare și cu flori verzi, care crește pe fundul mării și ale cărei frunze uscate sunt folosite în tapițerie; zegras (Zostera marina); iarba-broaștei = mică plantă acvatică, cu frunze rotunde, lucitoare, care (datorită pețiolului lung) plutesc la suprafața apei, și cu flori albe (Hydrocharis morsus-ranae); iarba-ciutei = plantă perenă din familia compozeelor, cu flori galbene dispuse în capitule (Doronicum austriacum); iarba-fiarelor = a) plantă erbacee veninoasă, cu frunze opuse, acoperite cu peri, cu flori albe-gălbui (Cynanchum vincetoxicum); b) (în basme) iarbă cu putere miraculoasă, cu ajutorul căreia se poate deschide orice ușă încuiată; p. ext. putere supranaturală, care poate ajuta să obții ceva greu de obținut; iarba-găii = plantă erbacee cu frunze dințate, acoperite cu peri aspri, cu flori galbene (Picris hieracioides); iarbă-creață = izmă-creață; iarbă-deasă = plantă erbacee cu tulpini subțiri, cu frunze înguste și flori verzi, dispuse în panicule (Poa nemoralis); iarbă-grasă = plantă erbacee cu tulpina ramificată și întinsă pe pământ, cu frunze cărnoase, lucioase și flori galbene (Portulaca oleracea); iarbă-mare = plantă erbacee cu tulpina păroasă și ramificată, cu frunze mari și flori galbene (Inula helenium); iarbă-albă = plantă erbacee ornamentală cu frunzele vărgate cu linii verzi și albe-roșietice sau gălbui (Phalaris arundinacea); iarba-cănărașului = plantă erbacee din familia gramineelor, cu frunzele plane, cu flori verzui și semințele gălbui; mei-lung, meiul-canarilor (Phalaris canariensis); iarbă-albastră = plantă erbacee cu frunzele îngrămădite la baza tulpinii și cu flori violete (Molinia coerulea); iarba-bivolului = plantă erbacee cu flori verzui sau brune (Juncus buffonius); iarba-câmpului = plantă erbacee cu tulpinile noduroase și cu flori verzui-alburii sau violet-deschis (Agrostis stolonifera); iarbă-neagră = a) plantă erbacee cu frunze dințate și cu flori brune-purpurii pe dinafară și galbene-verzui pe dinăuntru (Scrophularia alata); b) arbust cu frunze mici liniare și flori trandafirii sau albe (Calluna vulgaris); iarba-osului = mic arbust cu tulpini ramificate, cu frunze opuse și cu flori galbene (Helianthemum nummularium); iarbă-roșie = plantă erbacee cu tulpina roșiatică, cu frunze nedivizate, lanceolate și cu flori galbene dispuse în capitule; (pop.) cârligioară (Bidens cernuus); iarba-șarpelui = a) plantă erbacee cu frunze lanceolate, păroase, cu flori albastre, rar roșii sau albe (Echium vulgare); b) plantă cu tulpina păroasă, cu flori albastre sau roșietice (Veronica latifolia); c) broscariță; iarba-șopârlelor = plantă erbacee cu rizom gros, cărnos, cu tulpina terminată în spic, cu frunze ovale și flori mici, albe-roz (Polygonum viviparum); iarbă-stelată = plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ, cu frunze pe fața superioară și pe margini păroase și cu flori liliachii (Sherardia arvensis); iarbă-de-Sudan = plantă cu tulpina înaltă, cu frunze lungi, cultivată ca plantă furajeră (Sorghum halepense). 5. Praf de pușcă. – Lat. herba.
BÍVOL, bivoli, s. m. Vită cornută, rumegătoare, asemănătoare cu boul, cu păr negru sau alb, aspru și rar, cu coarnele inelate întoarse spre spate (Bos bubalus). ♦ Epitet dat unui om gras, mătăhălos, nesimțit. – Din sl. byvolŭ.
BÍVOL, bivoli, s. m. Animal domestic, asemănător cu boul, mai mare și mai greoi decît acesta, cu păr negru, rar și aspru. Se tolăneau pe margini și-ți frecau spinările porcii și bivolii. PAS, L. I 69. La fiecare car Părechi tot cîte patru de bivoli înjugar’. COȘBUC, P. II 181. Un car cu bivoli negri a stat lîngă fîntînă. ALECSANDRI, P. A. 129. ♦ Fig. (Depreciativ) Om gras, greoi, nesimțitor, leneș. Cînd îi trag cizmele din picioare, seara, nu uită să mă izbească peste gură cu botul uneia. – Bivole, îmi spune, trage mai încet! STANCU, D. 245. Du-te și te îndoapă la Soltana lui Ștefan cu rață pe curechi... du-te, ce mai cauți la mine, bivol nerușinat! HOGAȘ, H. 16.
BÍVOL, bivoli, s. m. Animal domestic rumegător, asemănător cu boul, cu părul negru sau alb, rar și aspru și cu coarne inelate întoarse spre spate (Bubalus). ♦ Fig. Om gras, mătăhălos, insensibil. – Slav (v. sl. byvolŭ).
bívol s. m., pl. bívoli
!iárba-bívolului (plantă) s. f. art., g.-d. art. iérbii-bívolului
bívol s. m., pl. bívoli
iárba-bívolului s. f.
bívol (bívoli), s. m. – Vită cornută asemănătoare cu boul, cu păr negru. – Var. bi(h)ol. Mr. (buval) < ngr. βοὺβαλος, megl. bivul. Bg. bivol, din sl. byvolŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 16; Cihac), cuvînt care nu aparține totuși fondului sl. (Miklosich, Fremdw., 80). Nu pare posibilă der. directă din lat. bubalus, propuse de Diez, Gramm., I, 259. Der. bivolar, s. m. (păzitor al unei cirezi de bivoli); cf. bg. bivolar; bivolărie, s. f. (grajd de bivoli); bivolesc, adj. (de bivol); bivoliță, s. f. (femela bivolului), cf. bg. bivolica.
BÍVOL ~i m. 1) Animal domestic rumegător, asemănător cu boul, având părul aspru, de culoare neagră (sau albă), și coarnele inelate, întoarse spre spate. 2) fig. fam. Persoană opulentă și greoaie. /<sl. byvolu
bivol m. 1. un fel de bou, cu părul negru și coada golașă, care se află mai mult prin județele de lângă Dunăre; 2. fig. om greoiu și grosolan. [Slav. BYVOLŬ].
bívol m., pl. lĭ (bg. bivol, rus. búĭvol, vsl. bνvolŭ; ung. bival, mlat. búfalus, lat. búbalus, d. vgr. búbalos; it. búfalo, búfolo, fr. buffle, germ. büffel. V. bour). Un fel de boŭ cu păru negru și rar, cu coarnele ca de berbec, foarte iubitor de apă și obișnuit pe malurile și regiunile Dunăriĭ. Fig. Om gras și greoĭ. V. tabon.
BIVOL subst. 1. – Lupu, mold. (Sd VII. 2. Bihol (Băl II). 3. Biolan, M., act.; -escu (Nif).

bivol dex

Intrare: bivol
bivol substantiv masculin
Intrare: Bivol
Bivol
Intrare: iarba-bivolului
iarba-bivolului substantiv feminin articulat (numai) singular