Dicționare ale limbii române

6 definiții pentru biu

biu2 sm [At: DA ms / Pl: bii / E: nct] (Reg) Pui de curcă.
bíu s. m. – Abundență, belșug. – Var. biv. Mag. bő(v). Înv. (sec. XVII), azi înlocuit de belșug (< bivșug). – Der. bios, adj. (abundent, copios); biușag, s. n. (abundență), din mag. bővseg (Lőwe 41; Gáldi, Dict., 85); ambele înv. Cf. belșug.
biu s.n. (reg.) abundență, prisos.
biŭ și biv n. (ung. bö, böv, larg, frecŭent, îmbelșugat, de unde și böseg, belșug. V. bios, belșug). Vechĭ. În de biŭ saŭ de biŭ, din belșug. – În Ban. din biŭ. – În Ps. S. a fi ên de biŭ, a locui.[1]
de biŭ V. biŭ.
-BIU „viață, vietate, existență”. ◊ gr. bios „viață” > L. sav. -bium, germ. id. > rom. -biu.

biu definitie

biu dex

Intrare: biu (subst.)
biu subst.
Intrare: biu (suf.)
biu suf.