bísmut sn [At: DA / A: -mut / Pl: ~uri / E: fr bismuth] Element chimic, metal alb cu reflexe roșiatice, ale cărui săruri au întrebuințări în medicină.

BÍSMUT s. n. Element chimic, metal alb cu reflexe roșietice, ale cărui săruri au întrebuințări în medicină. – Din fr. bismuth.

BISMÚT s. n. Metal alb cu reflexe roșietice, ale cărui săruri au întrebuințări în medicină. [Acc. și bísmut] – Din fr. bismuth.

BISMÚT s. n. Metal alb-cenușiu, cu reflexe roșiatice, în amalgam cu mercurul, întrebuințat la facerea oglinzilor; unele săruri ale lui au întrebuințări în medicină. – Accentuat și: bismut.

BISMÚT s. n. Metal alb-cenușiu cu reflexe roșietice, ale cărui săruri au întrebuințări în medicină. [Acc. și bísmut] – Fr. bismuth.

bísmut s. n.; simb. Bi

bismút/bísmut s. n.; simb. Bi

BISMÚT s.n. Metal alb-cenușiu cu reflexe roșietice și sfărâmicios; este întrebuințat în industrie și în medicină. [< fr. bismuth].

BISMÚT/BÍSMUT s. n. metal alb-cenușiu, lucios, cu reflexe roșietice, sfărâmicios, folosit în aliaje ușor fuzibile în industrie și în medicină. (< fr. bismuth)

BISMÚT n. Metal sfărâmicios, de culoare albă-cenușie cu reflexe roșietice, întrebuințat, sub formă de combinații, în medicină și în industrie. [Acc. și bísmut] /<fr. bismuth

bismut n. metal alb cenușiu, se preface ușor în praf și servă la prepararea sulimanului.

*bismút n. (fr. [d. engl.] bismuth). Chim. Un corp metalic simplu bi- și pentavalent, alb gălbiŭ, sfărămicios și ușor de pulverizat. Densitatea lui e de 9,9, se topește la 267° și se distilează la 1300°, ĭar greutatea atomică e de 208. Se întrebuințează la construirea elementelor termo-electrice și la dresu (sulimanu) alb. Azotatu saŭ nitratu de bismut e un medicament astringent. E menționat de B. Valentin la 1634.

Bi 1. Simbol chimic pentru bismut. 2. Simbol pentru biot.

BÍSMUT (< fr. {i}) s. n. Element chimic (Bi; nr. at. 83, m. at. 209, p. t. 271°C, p. f. 1.560 °C), metal alb-lucios, cu nuanțe roșiatice, casant, întrebuințat la obținerea aliajelor de temperatură de topire joasă, iar sub formă de combinații în medicină, în cosmetică și în industria sticlei. A fost descoperit de chimistul francez E. Geoffroy în 1753.