biruitor definitie

15 definiții pentru biruitor

biruitor, ~oare [At: PRAV. MOLD. 1/2 / P: ~ru-i- / Pl: ~i / E: birui +- -tor] 1-2 a Care biruie (1-2). 3 (Înv) sm Stăpânitor.
BIRUITÓR, -OÁRE, biruitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care a învins. [Pr.: -ru-i-] – Birui + suf. -tor.
BIRUITÓR, -OÁRE, biruitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care a învins. [Pr.: -ru-i-] – Birui + suf. -tor.
BIRUITÓR, -OÁRE, biruitori, -oare, adj. Care biruie, învinge (sau a biruit, a învins); învingător, victorios. Glorie muncii biruitoare, Țării Sovietelor, veșnică glorie! DEȘLIU, G. 55. Și, gonind biruitoare, tot veneau a țării steaguri. EMINESCU, O. I 148. ◊ (Adverbial) Mînecuță... răsuflă biruitor: Știți că m-a numit. SADOVEANU, P. M. 230. ◊ (Substantivat) Gingașa Ruxanda ajunsese a fi parte biruitorului. NEGRUZZI, S. I 144. (Fig.) Pentru biruitorii ruinelor, Pentru secerătorii belșugului, Pentru cei de La coarnele plugului... DEȘLIU, G. 35. – Pronunțat: -ru-i-.
BIRUITÓR, -OÁRE, biruitori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care biruie; învingător. [Pr.: -ru-i-] – Din birui + suf. -(i)tor.
biruitór (-ru-i-) adj. m., s. m., pl. biruitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. biruitoáre
biruitór adj. m., s. m., pl. biruitóri; f. sg. și pl. biruitoáre
BIRUITÓR adj., s. v. victorios.
BIRUITÓR s. v. cârmuitor, conducător, domn, domnitor, monarh, stăpânitor, suveran, vodă, voievod.
Biruitor ≠ bătut, înfrânt, învins
BIRUITÓR ~oáre (~óri, ~oáre) și substantival Care ține de biruințe; propriu biruinței; învingător; victorios; triumfător. Armată ~oare. [Sil. -ru-i-] /a birui + suf. ~tor
biruitor m. cel ce biruiește, victorios.
biruitór, -oáre adj. adj. și s. Învingător.
BIRUITOR adj., s. cîștigător, izbînditor, învingător, triumfător, victorios. (~ într-o competiție.)
biruitor s. v. CÎRMUITOR. CONDUCĂTOR. DOMN. DOMNITOR. MONARH STĂPÎNITOR. SUVERAN. VODĂ. VOIEVOD.

biruitor dex

Intrare: biruitor (adj.)
biruitor adjectiv
Intrare: biruitor (s.m.)
biruitor substantiv masculin