bionică definitie

2 intrări

14 definiții pentru bionică

biónic, ~ă [At: DEX2 / P: bi-o- / Pl: ~ici, -ice / E: fr bionique] 1 sf Știință care studiază mecanismele proceselor biologice, în scopul găsirii unor modele analoage aplicabile științelor tehnice. 2 sf (Îs) -ă informațională Ramură a bionicii (1) care studiază mecanismele de recepție, stocare, prelucrare și transmitere a informației la sistemele biologice pentru transpunerea lor în tehnica informațională. 3 a De bionică (1). 4 a Care aparține bionicii (1). 5 a Referitor la bionică (1).
BIÓNIC, -Ă, bionici, -ce, adj., s. f. 1. S. f. Disciplină care se ocupă cu studiul proceselor biologice și al structurii organismelor vii. ◊ (În sintagma) Bionică informațională = ramură a bionicii care studiază mecanismele de recepție, stocare, prelucrare și transmitere a informației la sistemele biologice în vederea transpunerii lor în tehnica informațională. 2. Adj. De bionică (1). [Pr.: bi-o-] – Din fr. bionique.
BIÓNIC, -Ă, bionici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Denumire dată preocupărilor privitoare la dispozitivele și mecanismele din sistemele vii, în scopul găsirii unor modele pentru științele tehnice. ◊ (În sintagma) Bionică informațională = ramură a bionicii care studiază mecanismele de recepție, stocare, prelucrare și transmitere a informației la sistemele biologice în vederea transpunerii lor în tehnica informațională. 2. Adj. De bionică (1). [Pr.: bi-o-] – Din fr. bionique.
BIÓNICĂ s. f. Denumire dată preocupărilor privitoare la dispozitivele și mecanismele din sistemele vii, în scopul găsirii unor modele pentru științele tehnice. [Pr.: bi-o-] – Din fr. bionique.
biónică (bi-o-) s. f., g.-d. art. biónicii
biónic adj. m., pl. biónici; f. sg. biónică, pl. biónice
biónică s. f. (sil. bi-o-), g.-d. art. biónicii
BIÓNICĂ s. v. biotehnică.
BIÓNIC, -Ă adj. Referitor la bionică. [< fr. bionique].
BIÓNICĂ s.f. Ramură a ciberneticii care își propune să introducă principiile de funcționare a sistemelor vii (în special ale creierului) în electronică. [< fr. bionique].
BIÓNIC, -Ă I. adj. referitor la bionică. II. s. f. știință care studiază procesele biologice și structura organismelor vii, cu scopul de a găsi în ele modele pentru tehnică; biotehnică. (< fr. bionique)
BIÓNICĂ f. Ramură a ciberneticii care se ocupă cu aplicarea principiilor de funcționare a sistemelor vii în electronică. [Sil. bi-o-] /<fr. bionique
biónică s. f. (biol.) ◊ „Bionica: știința sistemelor al căror principiu este sugerat de sistemele naturale.” R.lit. 1 X 68 p. 23. ◊ „De fapt ce este bionica? întreabă autorul P.R. în introducerea articolului. Această știință ambițioasă, pasionantă – răspunde el – vrea să fie o tentativă de apropiere a disciplinelor biologice și fizico-matematice. Ea ar putea fi definită și ca «arta de a utiliza cunoașterea sistemelor vii pentru a găsi soluții problemelor tehnice».” Sc. 25 XII 77 p. 5 (din fr. bionique, engl. bionic, it. bionica; PR 1958; bionica s-a născut oficial în 1960, cf. DMN; DMC; BD 1966, MNC 1980, PN 1988; D.Filoz.; DEX, DN3)
BIÓNICĂ (< engl. {i}) s. f. Disciplină care se ocupă cu studiul proceselor biologice și al structurii organismelor vii, în scopul rezolvării prin similitudine a unor probleme tehnice și al creării de sisteme tehnice (modele) care să prezinte caracteristici funcționale asemănătoare funcțiilor organismelor vii.

bionică dex

Intrare: bionic
bionic adjectiv
Intrare: bionică
bionică substantiv feminin
  • silabisire: bi-o-