binoclu definitie

16 definiții pentru binoclu

binóclu sn [At: VLAHUȚĂ, D. 110 / Pl: ~ri / E: fr binocle] 1 Instrument optic alcătuit din două lunete mici. 2 (Rar) Pansament care acoperă amândoi ochii.
BINÓCLU, binocluri, s. n. Instrument optic alcătuit din două mici lunete terestre, folosit pentru a privi de la (mare) distanță. – Din fr. binocle.
BINÓCLU, binocluri, s. n. Instrument optic alcătuit din două mici lunete terestre, folosit pentru a vedea obiectele situate la (mare) distanță. – Din fr. binocle.
BINÓCLU, binocluri, s. n. Instrument optic alcătuit din două mici lunete terestre, cu ajutorul căruia pot fi văzute obiectele situate la distanță mare față de punctul de observație. Binoclu pentru teatru. Binoclu de cîmp. ▭ Ofițerii urmăreau cu binoclurile căderea ghiulelelor. SADOVEANU, O. VI 22. [Satul] se vedea.. ireal și departe, micșorat ca printr-un binoclu întors. C. PETRESCU, R. DR. 208.
BINÓCLU, binocluri, s. n. Instrument optic alcătuit din două mici lunete terestre așezate paralel la o distanță egală cu cea dintre pupilele observatorului, folosit pentru a vedea obiectele situate la distanță. – Fr. binocle.
binóclu (bi-no-clu / bin-o) s. n., art. binóclul; pl. binócluri
binóclu s. n. (sil. -clu; mf. bin-), art. binóclul; pl. binócluri
BINÓCLU s. (înv.) perspectivă. (Privește prin ~.)
BINÓCLU s.n. 1. Instrument optic format din două lunete terestre mici, folosit pentru a privi obiectele așezate la distanță. 2. Pansament care acoperă amândoi ochii. [Pl. -uri. / < fr. binocle].
BINÓCLU s. n. 1. instrument optic din două lunete identice paralele, pentru a privi obiectele la distanță. 2. pansament care acoperă amândoi ochii. (< fr. binocle, lat. binoculus)
binóclu (binócluri), s. n. – Instrument optic folosit pentru a vedea obiectele la distanță. Fr. binocle. – Der. binocla, vb. (a privi cu binoclu; a privi pe furiș); binocular, adj. din fr. binoculaire.
BINÓCLU ~ri n. 1) Instrument optic format din două lunete paralele, folosit pentru a observa obiectele situate la distanță. 2) Fel de pansament, care acoperă ambii ochi; pansament binocular. [Sil. -no-clu] /<fr. binocle
binoclu n. ochian de teatru.
*binóclu n., pl. urĭ saŭ oacle (fr. binocle, d. lat. buni, cîte doĭ, și oculus. V. monoclu). Ocheană cu doŭă tuburi de privit, uzitată în armată, la teatru ș.a. – Vulg. be-.
BINOCLU s. (înv.) perspectivă. (Privește prin ~.)
binoclu s. n. sg. ochi.

binoclu dex

Intrare: binoclu
binoclu substantiv neutru
  • silabisire: -clu; mf. bin-