binevoitor definitie

13 definiții pentru binevoitor

binevoitor, ~oare [At: SADOVEANU, N. F. 185 / Pl: ~i, ~oare / E: binevoi + -tor] 1-2 smf, a (Persoană) care are bunăvoință. 3 a (Pex) Amabil.
BINEVOITÓR, -OÁRE, binevoitori, -oare, adj., s. m. și f. (Om) care are sau arată bunăvoință; amiabil. ♦ (Om) amabil, prietenos. [Pr.: -vo-i-] – Binevoi + suf. -tor.
BINEVOITÓR, -OÁRE, binevoitori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care are bunăvoință; amiabil. ♦ P. ext. Amabil, prietenos. [Pr.: -vo-i-] – Binevoi + suf. -tor.
BINEVOITÓR, -OÁRE, binevoitori, -oare, adj. (Despre oameni, p. ext. despre manifestările lor) Care arată bunăvoință, care are bunăvoință, plin de bunăvoință față de cineva. Tata a tăcut, cu același zîmbet binevoitor pe față. SADOVEANU, N. F. 185. ◊ (Substantivat) Compuse o anonimă către Neagu, din partea unei binevoitoare. BART, E. 241. Nu știu cum să-i mulțumesc binevoitorului meu critic. CARAGIALE, O. III 25. – Pronunțat: -vo-i-.
BINEVOITÓR, -OÁRE, binevoitori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care are bunăvoință față de cineva. – Din binevoi + suf. -tor.
binevoitór (-vo-i-) adj. m., s. m., pl. binevoitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. binevoitoáre
binevoitór adj., s. m. → voitor
BINEVOITÓR adj., adv. 1. adj. afectuos, amabil, cordial, prietenesc, prietenos, (livr.) afabil, (fig.) cald, călduros. (O primire ~oare.) 2. adv. cordial, prietenește, prietenos. (I-a vorbit ~.) 3. adj. v. serviabil. 4. adj. compătimitor, îngăduitor, înțelegător, mărinimos, milos, milostiv, (înv.) milosârd, priincios, priitor. (A fost ~ cu nevoile lor.)
Binevoitor ≠ răuvoitor, malițios
BINEVOITÓR ~oáre (~óri, ~oáre) și substantival (despre persoane și despre manifestările lor) Care vădește bunăvoință (față de cineva sau de ceva); predispus să înțeleagă situația grea în care se află cineva; înțelegător; amabil. Atitudine ~oare. [Sil. -vo-i-] /a binevoi + suf. ~tor
binevoitor a. voitor de bine, care are bunăvoință.
binevoitór, -oáre adj. Care-ți vrea bine, voitor de bine, care arată bunăvoință. Concurs binevoitor, gratuit. – Adv. Cu bunăvoință. – Și bine-voitor.
BINEVOITOR adj., adv. 1. adj. afectuos, amabil, cordial, prietenesc, prietenos, (livr.) afabil, (fig.) cald, călduros. (O primire ~.) 2. adv. cordial, prietenește, prietenos. (I-a vorbit ~.) 3. adj. amabil, îndatoritor, serviabil, (livr.) complezent, (rar) prevenitor, (fam.) săritor. (S-a arătat extrem de ~ cu noi.) 4. adj. compătimitor, îngăduitor, înțelegător, mărinimos, milos, milostiv, (înv.) milosîrd, priincios, priitor. (A fost ~ cu nevoile lor.)

binevoitor dex

Intrare: binevoitor (adj.)
binevoitor adjectiv
Intrare: binevoitor (s.m.)
binevoitor substantiv masculin