binevoire definitie

2 intrări

14 definiții pentru binevoire

binevoi vt [At: CORESI, PS. 106 / P: ~vo-i / V: (înv) -vrea, -eînvoi / Pzi: ~esc/ E: bine + voi] A avea o atitudine favorabilă față de cineva sau ceva.
binevoíre sf [At: DA ms / Pl: ~ri / V: -vrere / E: binevoi] (Înv; îlb) Atitudine favorabilă față de cineva sau ceva.
BINEVOÍ, binevoiesc, vb. IV. Tranz. A avea o dispoziție, o atitudine favorabilă față de o cerere, de o plângere etc.; a catadixi, a cabulipsi. – Bine + voi.
BINEVOÍ, binevoiesc, vb. IV. Tranz. A avea dispoziție, o atitudine favorabilă față de o cerere, de o plângere etc; a catadicsi, a cabulipsi. – Bine + voi.
BINEVOÍ, binevoiesc, vb. IV. Tranz. (Implică o nuanță de politețe) A avea bunătatea, bunăvoința să..., a voi (din mărinimie, din generozitate) să... Prefectul îi aruncă o privire umedă și recunoscătoare, de cline bătut pe care binevoiești să-l mîngii. DUMITRIU, B. F. 130. Eu stau aicea la masa la care ați binevoit a mă pofti. SADOVEANU, N. F. 16. Doamna B. este rugată să binevoiască a veni la cinci ceasuri deseară la biserica catedrală. NEGRUZZI, S. I 53. ◊ (Ironic) N-a binevoit să vină astăzi la serviciu. ▭ Binevoiește a mă uita și a nu-mi mai scrie. NEGRUZZI, S. I 25. ♦ A crede, a găsi de cuviință, a voi. Va hotărî cum va binevoi; eu nu mă amestec. SADOVEANU, N. F. 179.
BINEVOÍ, binevoiesc, vb. IV. Tranz. A avea bunătatea, bunăvoința să... ♦ A crede, a găsi de cuviință să... Va hotărî cum va binevoi (SADOVEANU). – Din bine1 + voi.
binevoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. binevoiésc, imperf. 3 sg. binevoiá; conj. prez. 3 să binevoiáscă
binevoí vb. → voi
BINEVOÍ vb. (fam. și peior.) a catadicsi, a se învrednici, (fam. și peior. înv.) a cabulipsi. (A ~t să-mi răspundă.)
binevoí (-oésc, -oít), vb. – A avea o dispoziție favorabilă față de o cerere, a catadixi. – Var. (înv.) binevrea. De la bine și voi. – Der. binevoință, bunăvoință, s. f. (atitudine binevoitoare, îngăduință); binevoitor, adj. (care are bunăvoință). Binevoință, cuvînt înv., modificat în limba mod., întrucît se consideră instinctiv că voință, s., nu se putea compune cu adv. bine, ci cu adj. bună; și poate și prin influența fr. bonne volonté.
A BINEVOÍ ~iésc tranz. A voi, depășind anumite ambiții sau convenții; a avea bunăvoința, bunătatea să... /bine + a voi
binevoì v. 1. a avea bunăvoință: binevoiți a mă asculta; 2. a avea bunătatea, a se îndura.
binevoĭésc v. tr. Am bunăvoință, sînt dispus (uzitat în formulele de politeță): binevoiți a da curs cereriĭ mele. – Și binevoĭesc (scris cu-).
BINEVOI vb. (fam. și peior.) a catadicsi, a se învrednici, (fam. și peior. înv.) a cabulipsi. (A ~ să-mi răspundă.)

binevoire dex

Intrare: binevoi
binevoi verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: binevoire
binevoire