binemeritá vi [At: DA ms / Pzi: binemerit / E: bine + merita] (Urmat de determinări introduse prin pp „de la”) A câștiga dreptul la recunoștința cuiva.

binemeritát1 sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: binemerita] Binemeritare.

binemeritát2, ~ă a [At: DEX2 / Pl: ~ați, ~e / E: binemerita] Meritat cu prisosință.

BINEMERITÁ, binemérit, vb. I. Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de la”) A câștiga dreptul la recunoștința cuiva, la o răsplată etc. – Bine + merita.

BINEMERITÁT, -Ă, binemeritați, -te, adj. Care este meritat cu prisosință. – V. binemerita.

BINEMERITÁ vb. I. Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „ de la”) A câștiga dreptul la recunoștința cuiva. – Bine + merita.

BINEMERITÁ vb. I. Intranz. (Rar, mai ales la perf. c.; urmat de determinări introduse plin prep. «de la») A cîștiga dreptul la recunoștința cuiva. A binemeritat de la patrie. ALECSANDRI, T. I 247.

BINEMERITÁ vb. I. Intranz. (Rar; urmat de determinări introduse prin prep. „ de la”; folosit la perf. c. și gerunziu) A câștiga dreptul la recunoștința cuiva. – Din bine1 + merita.

binemeritá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. binemérit, 2 sg. binemériți, 3 binemérită; conj. prez. 3 să binemérite (mai frecvent la timpuri trecute și compuse)

binemeritá vb., ind. prez. 1 sg. binemérit, 3 sg. și pl. binemérită

BINEMERITÁ vb. intr. a câștiga dreptul la recunoștința cuiva. (< bine + merita)

*binemérit a -á v. intr. (lat. benemeréri, -méritus). Fac marĭ serviciĭ cuĭva, merit multa luĭ recunoștință: Scipione a binemeritat de la patrie.