binemeritare definitie

10 definiții pentru binemeritare

binemeritá vi [At: DA ms / Pzi: binemerit / E: bine + merita] (Urmat de determinări introduse prin pp „de la”) A câștiga dreptul la recunoștința cuiva.
binemeritáre sf [At: MDA ms / Pl: ~tări / E: binemerita] Câștigare a dreptului la recunoștința cuiva Si: binemeritat1.
BINEMERITÁ, binemérit, vb. I. Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de la”) A câștiga dreptul la recunoștința cuiva, la o răsplată etc. – Bine + merita.
BINEMERITÁ vb. I. Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „ de la”) A câștiga dreptul la recunoștința cuiva. – Bine + merita.
BINEMERITÁ vb. I. Intranz. (Rar, mai ales la perf. c.; urmat de determinări introduse plin prep. «de la») A cîștiga dreptul la recunoștința cuiva. A binemeritat de la patrie. ALECSANDRI, T. I 247.
BINEMERITÁ vb. I. Intranz. (Rar; urmat de determinări introduse prin prep. „ de la”; folosit la perf. c. și gerunziu) A câștiga dreptul la recunoștința cuiva. – Din bine1 + merita.
binemeritá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. binemérit, 2 sg. binemériți, 3 binemérită; conj. prez. 3 să binemérite (mai frecvent la timpuri trecute și compuse)
binemeritá vb., ind. prez. 1 sg. binemérit, 3 sg. și pl. binemérită
BINEMERITÁ vb. intr. a câștiga dreptul la recunoștința cuiva. (< bine + merita)
*binemérit a v. intr. (lat. benemeréri, -méritus). Fac marĭ serviciĭ cuĭva, merit multa luĭ recunoștință: Scipione a binemeritat de la patrie.

binemeritare dex

Intrare: binemerita
binemerita verb grupa I conjugarea I
Intrare: binemeritare
binemeritare