Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

2 intr─âri

14 defini╚Ťii pentru binefacere

binefáce vi [At: COD. VOR. 149 / Pzi: binefac / E: bine + face] (Înv) A face bine.
binef├ícere sf [At: NEGRUZZI S. I, 313 / V: (├«nv) bun─âf- / Pl: ~ri / E: bine + facere (dup─â lat benefacere)] (╚śfg) Ajutor (dat cuiva) Si: (├«nv) binefapt─â.
BINEF├üCERE, binefaceri, s. f. (Adesea fig.) Fapt─â bun─â, ajutor dat cuiva. ÔÇô Bine + facere (dup─â lat. benefacere).
BINEF├üCERE, binefaceri, s. f. (Adesea fig.) Fapt─â bun─â, ajutor dat cuiva. ÔÇô Bine + facere (dup─â lat. benefacere).
BINEF├üCERE, binefaceri, s. f. 1. Fapt─â bun─â, bine f─âcut cuiva, ajutor dat cuiva. Nu ╚Ötia unde l-ar g─âsi, ca s─â-i mul╚Ťumeasc─â pentru atitea binefaceri ce primise de la d├«nsul. CREANG─é, P. 179. 2. Fig. (Mai ales la pl.) Folos, avantaj. Binefacerile p─âcii. Binefacerile ╚Ötiin╚Ťei.
BINEF├üCERE, binefaceri, s. f. 1. Fapt─â bun─â, ajutor dat cuiva. 2. Folos, avantaj. ÔÇô Din bine1 + facere (dup─â lat. benefacere).
binefácere s. f., g.-d. art. binefácerii; pl. binefáceri
binef├ícere s. f. Ôćĺ facere
BINEFÁCERE s. 1. bine. (I-a făcut o mare ~.) 2. caritate, filantropie, milă. (Acte de ~.) 3. v. avantaj.
binef├íce (-c, ─âc├║t), ÔÇô vb. (├Änv.) A face binele. De la bine ╚Öi face, compus ca ├«n gr. ╬Á߯ɤÇ╬┐╬╣╬Áß┐ľ╬Ż, sl. blagotvoriti, cf. lat. benefacere. Este form─â ├«nv., care supravie╚Ťuie╚Öte ├«n der., ╚Öi a c─ârei compunere se simte ├«nc─â, astfel ├«nc├«t se poate spune indiferent binefacere sau facere de bine. ÔÇô Der. binef─âc─âtor, adj. (care folose╚Öte, care face bine); binefacere, s. f. (fapt─â bun─â; ajutor dat cuiva).
BINEFÁCERE ~i f. Ajutor acordat (cuiva) la un moment greu. [G.-D. binefacerii] /bine + facere
binefacere f. 1. binele sau serviciul f─âcut cuiva; 2. deprinderea de a face bine: binefacerea trebue s─â fie virtutea bogatului; societate de binefacere, menit─â a veni ├«ntrÔÇÖajutor s─âracilor; 3. fig. foloase: binefacerile p─âcii.
*binef├ícere f. (dup─â lat. beneficentia ╚Öi fr. bienfaisance). Bine, ajutor, ├«ndatorire: societate de binefacere, binefacerea trebuie s─â fie virtutea bogatulu─ş. Fig. Folos: binefacerile p─âci─ş.
BINEFACERE s. 1. bine. (I-a f─âcut o mare ~.) 2. caritate, filantropie, mil─â. (Acte de ~.) 3. avantaj, dar, folos, privilegiu. (~ile tehnicii moderne.)

Binefacere dex online | sinonim

Binefacere definitie

Intrare: binefacere
binefacere
Intrare: bineface
bineface verb grupa a III-a conjugarea a IX-a