bineface definitie

2 definiții pentru bineface

binefáce vi [At: COD. VOR. 149 / Pzi: binefac / E: bine + face] (Înv) A face bine.
binefáce (-c, ăcút),vb. (Înv.) A face binele. De la bine și face, compus ca în gr. εὐποιεῖν, sl. blagotvoriti, cf. lat. benefacere. Este formă înv., care supraviețuiește în der., și a cărei compunere se simte încă, astfel încît se poate spune indiferent binefacere sau facere de bine. – Der. binefăcător, adj. (care folosește, care face bine); binefacere, s. f. (faptă bună; ajutor dat cuiva).

bineface dex

Intrare: bineface
bineface verb grupa a III-a conjugarea a IX-a