binecuvântat definitie

27 definiții pentru binecuvântat

binecuvânta vt [At: BIBLIA (1688) pr 8/19 / V: (reg) bire- / Pzi: ~tez, (rar) -vânt / E: bine + cuvânta] 1 (D. Dumnezeu) A revărsa grația divină Si: a blagoslovi. 2 (D. preoți) A invoca harul divinității asupra cuiva sau a ceva Si: a blagoslovi, (îvr) a bine-grăi. 3 (Pan) A dori prosperitate și fericire cuiva (invocând pe Dumnezeu). 4 A slăvi pe Dumnezeu. 5 (Pan) A slăvi (în semn de recunoștință) Si: a ferici, a lăuda, a preamări.
binecuvântát1 sn [At: DA ms / Pl: ~uri / E: binecuvânta] (Rar) 1-4 Bine-cuvântare (1-4).
binecuvântát2, ~ă a [At: DRĂGHICI, R. 117/21 / V: (îrg) bire- / Pl: ~ați, ~e / E: binecuvânta] 1 Care a primit binecuvântare (religioasă) Si: blagoslovit. 2 (Fig) Înzestrat. 3 (D. lucruri) Cu o acțiune binefăcătoare (2). 4 (D. cauze, motive etc.) Justificat.
BINECUVÂNTÁ, binecuvântez, vb. I. Tranz. 1. (Despre Dumnezeu) A revărsa grația divină; a blagoslovi. ♦ (Despre preoți) A rosti o anumită formulă rituală, însoțită de un gest, menită a atrage protecția divină asupra unei persoane sau a unui lucru; a blagoslovi. ♦ P. anal. A dori prosperitate și fericire cuiva (invocând adesea numele lui Dumnezeu). 2. A lăuda, a slăvi pe Dumnezeu. ♦ P. anal. A lăuda, a preamări pe cineva în semn de recunoștință. [Prez. ind. și: (rar) binecuvấnt] – Bine + cuvânta (după sl. blagosloviti).
BINECUVÂNTÁT, -Ă, binecuvântați, -te, adj. 1. Care a primit binecuvântarea cuiva; blagoslovit. ♦ Fig. Înzestrat, talentat, dotat. 2. (Despre lucruri). Care are o acțiune binefăcătoare. 3. (Despre cauze, motive etc.) Bine întemeiat, îndreptățit, justificat, legitim. – V. binecuvânta.
BINECUVÂNTÁ, binecuvântez, vb. I. Tranz. 1. (Despre Dumnezeu) A revărsa grația divină; a blagoslovi. ♦ (Despre preoți) A revărsa harul divinității asupra unui lucru sau asupra oamenilor; a blagoslovi. ♦ P. anal. A dori prosperitate și fericire cuiva (invocând adesea numele lui Dumnezeu). 2. A lăuda, a slăvi pe Dumnezeu. ♦ P. anal. A lăuda, a preamări pe cineva în semn de recunoștință. [Prez. ind. și: (rar) binecuvấnt] – Bine + cuvânta (după sl. blagosloviti).
BINECUVÂNTÁT, -Ă, binecuvântați, -te, adj. 1. Care a primit binecuvântare religioasă; blagoslovit. ♦ Fig. Înzestrat, talentat, dotat. 2. (Despre lucruri) Care are o acțiune binefăcătoare. 3. (Despre cauze, motive etc.) Bine întemeiat, îndreptățit, justificat. – V. binecuvânta.
BINECUVÎNTÁT, -Ă, binecuvîntați, -te, adj. 1. Mai ales în sens bisericesc) Care a primit binecuvîntarea cuiva; blagoslovit. Untdelemn binecuvîntat. GALACTION, O. I. 17 2. Fig. Bogat înzestrat de natură. Țară binecuvîntată. ▭ Aici pămîntul nostru e binecuvîniat, El varsă rîuri d-aur. BOLINTINEANU, O. 13. 3. (Despre lucruri) Care merită laudă sau preamărire (pentru acțiunea sa binefăcătoare). Ploi binecuvîntate căzuseră la vreme. GALACTION, O. I 37. 4. (Despre motive, cauze, pricini) Bine întemeiat, îndreptățit, legitim.
BUNECUVÎNTÁ, binecuvîntez, vb. I. Tranz. 1. (În ritualul bisericesc sau ca obicei familiar, sub influența religiei) A rosti o anumită formulă rituală pentru a atrage asupra cuiva ajutorul divinității. Binecuvîntează-mă, tată, și rămîi sănătos! CREANGĂ, P. 274. ♦ (Cu privire la obiecte de care se servesc oamenii) A sfinți, a blagoslovi printr-o formulă rituală, pentru a fi de folos sau a prii oamenilor. Popa Tonea se așază în capul mesei, binecuvîntează mîncarea. GALACTION, O. I 180. 2. (Subiectul este divinitatea) A revărsa asupra cuiva belșug, mulțumire, satisfacție. Dumnezeu m-au binecuvîntat cu o mulțime de copii. SBIERA, P. 188. 3. A lăuda, a preamări pe cineva sau ceva care îți dă satisfacție, te mulțumește. Loc bun, vericule! spuse la întîia țuică pe care o bău... După altă țuică se porni iar să binecuvînteze locul unde slujea. PAS, L. I 91. – Prez. ind. și: binecuvînt.
BINECUVÂNTÁ, binecuvântez, vb. I. Tranz. 1. (În ritualul bisericesc sau ca obicei familiar, sub influența religiei) A rosti o anumită formulă rituală, pentru a atrage asupra unei persoane ajutorul divinității sau pentru ca un lucru să aducă folos. 2. (Despre divinitate) A revărsa asupra cuiva belșug, fericire. 3. A lăuda, a preamări pe cineva sau ceva. [Prez. ind. și: binecuvấnt] – Din bine1 + cuvânta (după v. sl. blagosloviti).
BINECUVÂNTÁT, -Ă, binecuvântați, -te, adj. 1. (Cu sens bisericesc) Care a primit binecuvântarea cuiva. 2. Fig. Bogat înzestrat de natură. 3. (Despre lucruri) Care merită laudă (pentru acțiunea sa binefăcătoare). O ploaie binecuvântată. 4. (Despre cauze, motive etc.) Bine întemeiat, legitim. – V. binecuvânta.
binecuvântá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. binecuvântéz, 2 sg. binecuvântézi, 3 binecuvânteáză
binecuvântá vb., ind. prez. 1 sg. binecuvântéz, 2 sg. binecuvântézi, 3 sg. și pl. binecuvânteáză
BINECUVÂNTÁ vb. 1. (BIS.) a blagoslovi, (înv.) a ura. (I-a ~ pe credincioși.) 2. v. preamări.
BINECUVÂNTÁT adj. 1. (BIS.) blagoslovit, (înv.) preablagoslovit. (~ă Fecioară!) 2. v. preamărit.
BINECUVÂNTÁT adj. v. binevenit, folositor, fundamentat, îndreptățit, întemeiat, just, justificat, legitim, logic, motivat, salutar, serios, temeinic, util.
A binecuvânta ≠ a afurisi, a blestema
Binecuvântat ≠ afurisit
binecuvîntá (binecuvîntéz, binecuvîntát), vb. – A blagoslovi. De la bine și cuvînta, compuși ca în gr. εὐλογείν, sl. blagosloviti, cf. lat. benedicere. În limbajul ecleziastic continuă să fie limpede compunerea; fapt pentru care se pot separa elementele sale, ca în fraza liturgică bine este cuvîntat cel ce vine întru numele Domnului. – Der. binecuvîntare, s. f. (acțiunea, formula sau gestul de a binecuvînta); binecuvîntător, adj. (care binecuvîntează).
A BINECUVÂNTÁ ~éz tranz. 1) A face să se bucure de fericire, revărsând harul divin; a blagoslovi. 2) (despre preoți) A ajuta să beneficieze de harul divinității prin invocare; a blagoslovi. 3) fig. A susține, exprimându-și acordul; a aproba; a încuviința; a consimți. /bine + a cuvânta
binecuvântà v. 1. a chema favorurile cerești asupra cuiva; 2. a dărui cu toate bunătățile; 3. a lăuda, a glorifica: binecuvântați pe Domnul! [Traducere după slav. blagoslovi].
binecuvântat a. fig. întemeiat: pricină binecuvântată.
binecuvîntát, -ă adj. Fig. Serios, întemeiat: motive binecuvîntate.
binecuvîntéz v. tr. Invoc favoarea lui Dumnezeŭ asupra cuĭva: a binecuvînta armata. Glorific, laud: binecuvîntați pe Domnu! Recompensez, dăruĭesc cuĭva toate bunătățile: Dumnezeŭ îĭ binecuvîntează pe ceĭ harnicĭ. – Și -vintez -ezĭ, -ează, să -vintez, -ezĭ, -eze (cînd în silaba următoare e un e saŭ ea).
BINECUVÎNTA vb. 1. (BIS.) a blagoslovi, (înv.) a ura. (I-a ~ pe credincioși.) 2. a glorifica, a lăuda, a mări, a preamări, a preaslăvi, a proslăvi, a slăvi, (rar) a ferici. (Să ~ ziua de față.)
BINECUVÎNTAT adj. 1. (BIS.) blagoslovit, (înv.) preablagoslovit. (~ Fecioară!) 2. glorificat, lăudat, mărit, preamărit, preaslăvit, proslăvit, slăvit. (~ zi a Unirii!)
binecuvîntat adj. v. BINEVENIT. FOLOSITOR. FUNDAMENTAT. ÎNDREPTĂȚIT. ÎNTEMEIAT. JUST. JUSTIFICAT. LEGITIM. LOGIC. MOTIVAT. SALUTAR. SERIOS. TEMEINIC. UTIL.

binecuvântat dex

Intrare: binecuvânta (1 -cuvânt)
binecuvânta 1 -cuvânt verb grupa I conjugarea I
Intrare: binecuvânta (1 -cuvântez)
binecuvânta 1 -cuvântez verb grupa I conjugarea a II-a
Intrare: binecuvânta (1 -cuvintez)
binecuvânta 1 -cuvintez verb grupa I conjugarea a II-a
Intrare: binecuvântat
binecuvântat adjectiv