binecrescut definitie

9 definiții pentru binecrescut

binecrescút, ~ă a [At: MDENC / Pl: ~uți, ~e / E: bine + crescut] Manierat.
BINECRESCÚT, -Ă, binecrescuți, -te, adj. Care a primit o educație aleasă; cu purtări cuviincioase. – Bine + crescut (după fr. bien-élevé). [idem DEX ’84]
BINECRESCÚT, -Ă, binecrescuți, -te, adj. Care a primit o bună educație; educat.
BINECRESCÚT, -Ă, binecrescuți, -te, adj. Care a primit o bună educație; cu purtări frumoase. – Din bine1 + crescut (după fr. bien-élevé).
binecrescút adj. m., pl. binecrescúți; f. sg. binecrescútă, pl. binecrescúte
BINECRESCÚT adj. civilizat, manierat, politicos, (înv.) politicit, (fig.) fin, subțire, urban. (E un om ~.)
Binecrescut ≠ necioplit, neșlefuit, needucat
BINECRESCÚT ~tă (~ți, ~te) Care a primit o educație bună; cu purtări cuviincioase. [Sil. -cres-cut] /bine + crescut
BINECRESCUT adj. civilizat, manierat, politicos, (înv.) politicit, (fig.) fin, subțire, urban. (E un om ~.)

binecrescut dex

Intrare: binecrescut
binecrescut