binar definitie

14 definiții pentru binar

binár, ~ă a [At: PONI, F. 262 / Pl: ~i, ~e / E: fr binaire, lat binarius] 1 (Mat) Care are la bază numărul 2. 2 Compus din două unități. 3 Care se divide în câte două elemente. 4 (Bot) Cu organele dispuse perechi. 5 (Îs) Relație ~ă Relație între doi termeni. 6 (Muz; îs) Subdiviziune ~ă Subdiviziune a unui timp în două, patru sau opt părți egale.
BINÁR, -Ă, binari, -e, adj. 1. Compus din două unități, din două elemente; care se divide în câte două elemente. 2. (Despre plante) Cu organele dispuse perechi. 3. (Mat.) A cărui bază este numărul doi. ◊ Relație binară = relație care are loc între doi termeni. – Din fr. binaire, lat. binarius.
BINÁR, -Ă, binari, -e, adj. 1. Compus din două unități, din două elemente; care se divide în câte două elemente. 2. (Despre plante) Cu organele dispuse perechi. 3. (Mat.) A cărui bază este numărul doi. ◊ Relație binară = relație care are loc între doi termeni. – Din fr. binaire, lat. binarius.
BINÁR, -Ă, binari, -e, adj. Compus din două unități. Compus binar = corp chimic alcătuit din două elemente. Sistem binar = amestec de două substanțe. Aliaj binar = aliaj între două metale sau între un metal și un metaloid. ♦ (Muz.) Subdiviziune binară = subdiviziunea unui timp în donă, patru sau opt părți egale. ♦ (Despre plante) Cu organele dispuse cîte două sau cîte patru, opt etc.
BINÁR, -Ă, binari, -e, adj. Compus din două unități, din două elemente. Aliaj binar. ◊ (Muz.) Subdiviziune binară = subdiviziune a unui timp în două, patru sau opt părți egale. ♦ (Despre plante) Cu organele dispuse câte două, câte patru, câte opt etc. – Fr. binaire (lat. lit. binarius).
binár adj. m., pl. binári; f. bináră, pl. bináre
binár adj. m., pl. binári; f. sg. bináră, pl. bináre
BINÁR, -Ă adj. 1. Care este compus din două unități, din două părți. ◊ (Muz.) Subdiviziune binară = subdiviziune a unui timp în două, patru sau opt părți egale. ♦ (Despre plante) Cu organele dispuse câte două, câte patru etc. ♦ (Chim.) Compus din două elemente, din două substanțe etc. 2. (Mat.) A cărui bază este numărul 2. ◊ Relație binară = relație care are loc între doi termeni. [Cf. fr. binaire, lat. binarius].
BINÁR, -Ă I. adj. 1. format din două unități; divizibil cu 2. (chim.) constituit din două elemente. ◊ compus din două elemente dispuse câte două. 3. (mat.) a cărui bază este numărul 2. II. s. f. (astr.) stea dublă. (< fr. binaire, engl. binary, lat. binarius)
BINÁR ~ă (~i, ~e) 1) Care constă din două elemente; cu două elemente în componență. Compus ~. Aliaj ~. 2) (despre plante) Care are organele dispuse în perechi simetrice. 3) mat. Care are drept bază numărul doi. * Relație ~ă relație dintre doi termeni. /<fr. binaire
*binár, -ă adj. (lat. binarius, d. bini, cîte doĭ. V. combin). Compus din doŭă unitățĭ orĭ din doŭă elemente: număr binar, sarea de bucătărie e un compus binar.
binar, -ă (< lat. binarius, „dublu”), compus din două unități. Valoare b., valoare* ce se poate împărți în două subdiviziuni (nota* întreagă în doime*, doimea în pătrime* etc.). Metru b., unitate metrică cuprinzând doi timpi (I, 2). Formă b., formă compusă din două secțiuni („A”, „B”) aflate în relație antecedent*-consecvent*. Mersul tonal este T-D (fie în simplă cedență (1), fie modulație* în tonalitatea (2) dominantei*) și D-T. Materialul tematic al celor două este înrudit. Uneori A este reluat (mai ales parțial) la sfârșit. Această formă se întâlnește în forma de lied* (arii, dansuri), în sonata* monotematică. V. diviziune (1), formă; metru; ternar.
BINÁR, -Ă adj, (cf. fr. binaire, lat. binarius): în sintagmele relație binară, sistem binar și structură binară (v.).
binár, -ă, binari, -e adj., s. f. 1. Adj. Care este compus din două elemente, unități sau părți. 2. S. f. (Pl. și binări) Practică în Bis. romano-catolică de a se oficia două liturghii de către aceeași persoană în aceeași zi, practică condamnată de Bis. ortodoxă. – Din fr. binaire, lat. binarius.

binar dex

Intrare: binar
binar adjectiv