binagíu sm [At: CARAGIALE, T. II, 70 / Pl: ~ii / E: bina + -giu] (Îvr) 1 Constructor. 2 Antreprenor de construcții.

BINAGÍU, binagii, s. m. (Rar) Antreprenor de construcții. – Bina + suf. -giu.

BINAGÍU, binagii, s. m. (Rar) Antreprenor de construcții. – Bina + suf. -giu.

BINAGÍU, binagii, s. m. (Rar) Constructor de binale. Asta meșterul Dincă binagiul mi-a făcut-o; a tencuit zidul de la poartă. CARAGIALE, O. I S4.

BINAGÍU, binagii, s. m. (Înv.) Mic antreprenor de construcții. – Din bina + suf. -giu.

binagíu (rar) s. m., art. binagíul; pl. binagíi, art. binagíii (-gi-ii)

binagíu s. m., art. binagíul; pl. binagíi, art. binagíii

binagiu m. întreprinzător de binale.

binagíŭ m. (d. bina). Vechĭ. Constructor.