bina definitie

2 intrări

15 definiții pentru bina

biná sf [At: (a. 1794) URICARIUL XI, 314 / V: (rar) bena sf / Pl: ~le / E: tc bina] (Înv) 1 Clădire în construcție sau în reparație. 2-3 Clădire (mare) Cf hardughie. 4 Dependință.
biná-emini sm [At: ȘIO / E: tc bina-emini] (Trî; în epoca fanariotă) Inspector de clădiri.
BINÁ, binale, s. f. Clădire în construcție sau în reparație. ♦ (Înv.) Clădire, construcție (de dimensiuni mari). – Din tc. bina.
BINÁ, binale, s. f. Clădire în construcție sau în reparație. ♦ (Înv.) Clădire, construcție (de dimensiuni mari). – Din tc. bina.
BINÁ, binale, s. f. 1. Clădire în construcție sau în reparație. În «Zidarul» autorul înfățișează un crîmpei din viața muncitorilor de binale pe timpul regimului capitalist. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 159, 2/2. Înțeleseseși... pentru ce tata... nu lucra niciodată la binalele nașului. PAS, Z. I 252. I-am dat drumul pe schelă, ca să iasă pe la spatele binalei, pe portița dinspre maidan. CARAGIALE, O. I 78. 2. (Învechit) Clădire, casă de locuit. În fiecare an se clădesc sute de binale. CARAGIALE, O. II 97. Bina cu patrie odăi, unde am putea să ședem chiar noi! ALECSANDRI, T. 288. [Lembergul] are frumoase binale... și biserici cu turnuri nalte. KOGĂLNICEANU, S. 5.
BINÁ, binale, s. f. Clădire în construcție sau în reparație; șantier. ♦ (Înv.) Clădire. – Tc. bina.
biná s. f., art. bináua, g.-d. art. binálei; pl. binále, art. binálele
biná s. f., art. bináua, g.-d. art. binálei; pl. binále
BINÁ s. șantier.
biná (binále), s. f. – Clădire în construcție. – Mr. binae. Tc. bina (Roesler 589; Șeineanu, II, 52; Lokotsch 307; Ronzevalle 51); cf. ngr. μπινᾶς, bg. bina. – Der. binagiu, s. m. (antreprenor de construcții).
BINÁ ~le f. 1) Clădire în curs de construcție sau de reparație. 2) la pl. Obiecte de tâmplărie (uși, ferestre etc.) destinate unei construcții. Atelier de ~le. [Art. binaua; G.-D. binalei] /<turc. bina
bínă s.f. (reg.) estradă, scenă.
binà f. clădire, construcțiune (luată în întreprindere): o bina cu patru odăi AL. [Turc. BINÁ].
biná f. (turc. [d. ar.] bina, edificiŭ, corpu uneĭ corăbiĭ). Edificiŭ (maĭ ales mare) în timpu construiriĭ saŭ și pe urmă. Vechĭ. Rar. Cherestea.
BINA s. șantier.

bina dex

Intrare: bina
bina substantiv feminin
Intrare: bină
bină