bijuterie definitie

16 definiții pentru bijuterie

bijuteríe sf [At: DA ms / Pl: ~ii / E: fr bijouterie] 1 Obiect de podoabă făcut din metal nobil (și pietre prețioase) Si: (înv) giuvaer. 2-3 Magazin unde (se fac și) se vând bijuterii (1).
BIJUTERÍE, bijuterii, s. f. Obiect de podoabă făcut din metal nobil (și pietre prețioase); giuvaer. ♦ Magazin specializat în confecționarea și vânzarea giuvaerurilor. – Din fr. bijouterie.[1]
BIJUTERÍE, bijuterii, s. f. Obiect de podoabă făcut din metal nobil (și pietre prețioase); giuvaer. ♦ Magazin specializat în confecționarea și vânzarea giuvaerurilor. – Din fr. bijouterie.
BIJUTERÍE, bijuterii, s. f. Obiect de podoabă făcut din metal nobil și pietre scumpe; giuvaer. începu să scoată bijuteriile una cîte una din caseta căptușită cu mătase roșie. DUMITRIU, N. 93.
BIJUTERÍE, bijuterii, s. f. Obiect de podoabă făcut din metal nobil (și pietre prețioase); giuvaer. – Fr. bijouterie.
bijuteríe s. f., art. bijutería, g.-d. art. bijuteríei; pl. bijuteríi, art. bijuteríile
bijuteríe s. f., art. bijutería, g.-d. art. bijuteríei; pl. bijuteríi, art. bijuteríile
BIJUTERÍE s. giuvaier, odor, podoabă, (înv. și pop.) giuvaierica, (pop.) sculă, (înv.) left, (turcism înv.) tefaric. (Inele de aur și alte ~ii.)
BIJUTERÍE s.f. 1. Obiect de podoabă; giuvaer. ♦ (Fig.) Lucru elegant și de mare preț. 2. Magazin, atelier, fabrică de bijuterii, de giuvaericale etc. [Gen. -iei. / < fr. bijouterie].
BIJUTERÍE s. f. 1. obiect de podoabă; giuvaer. ◊ (fig.) lucru elegant și de mare preț. 2. magazin, atelier de bijuterii. (< fr. bijouterie)
BIJUTERÍE ~i f. 1) Obiect confecționat din metal nobil sau din piatră scumpă folosit ca podoabă; giuvaier. 2) la pl. Magazin în care se vând (și se confecționează) asemenea obiecte. 3) fig. Lucrare de proporții și forme relativ mici care se impune prin eleganță și prin minuțiozitatea detaliilor. [Art. bijuteria; G.-D. bijuteriei; Sil. -ri-e] /<fr. bijouterie
bijuterie f. 1. sculă prețioasă de podoabă; 2. comerț cu bijuterii.
*bijuteríe f. (fr. bijouterie, d. bijou, gĭuvaĭer). Gĭuvaĭer, podoabă femeĭască de metal prețios. Lucru elegant și relativ mic: această casă e o adevărată bijuterie. Negoț de gĭuvaĭerurĭ.
BIJUTERIE s. giuvaer, odor, podoabă, (înv. și pop.) giuvaerica, (pop.) sculă, (înv.) left, (turcism înv.) tefaric. (Inele de aur și alte ~.)
BIJUTERIE. Subst. Bijuterie, giuvaer, podoabă, odor, gemă, left (înv.); giuvaericale (pop.). Pandantiv. Coroană, coroniță (dim.), diademă, mitră (înv.), tiară. Medalion. Colier, colan, salbă, sălbuliță (dim.), șirag, gherdan (înv.). Mărgele, cilicuri (rar); mărgea, mărgică, mărgelușă (dim.), mărgeluță. Cercel, cerceluș (dim.), cerceloi (augm.), toartă, clips. Inel, ineluș (dim.), verighetă. Broșă. Ac de cravată. Buton. Brățară, brățea (reg,). Lanț, lănțișor (dim.), lănțuș, lănțușor, lanțug (pop.), alesidă (înv.). Pafta. Breloc. Bijutier, giuvaergiu, argintar (rar), aurar. Giuvaergerie, bijuterie. Vb. A purta podoabe, a-și pune podoabe, a se împodobi, a se podobi (înv. și reg.). A cizela; a grava; a marca; a monta. V. împodobire, podoabă, pietre prețioase și semiprețioase.
bijuterii s. f. pl. (deț.) lanțuri.

bijuterie dex

Intrare: bijuterie
bijuterie substantiv feminin