bihuncă definitie

10 definiții pentru bihuncă

bihúncă sf [At: BUL. FIL. VI, 163 / V: -hoan- (pl: -hoance) / E: ucr бигyнки] 1 Trăsură ușoară (de obicei un scăunel pe două roți) trasă de un singur cal, pentru alergările la trap. 2 Trăsură ușoară cu patru roți, trasă de un cal.
BIHÚNCĂ, bihunci, s. f. (Reg.) Trăsură ușoară pe patru roți, trasă de obicei de un singur cal. – Din ucr. bihunky.
BIHÚNCĂ, bihunci, s. f. (Reg.) Trăsură ușoară pe patru roți, trasă de obicei de un singur cal. – Din ucr. bihunky.
BIHÚNCĂ, bihunci, s. f. Trăsurică ușoară cu un singur cal, cu patru roți și o banchetă așezată de-a lungul, pe care conducătorul stă călare. Umbla pe moșie încălecat pe o bihuncă de curse; îl ducea în trap întins un harmăsar negru. SADOVEANU, M. C. 21.
BIHÚNCĂ, bihunci, s. f. Trăsurică ușoară cu un singur cal, cu patru roți, având așezată de-a lungul o banchetă pe care conducătorul stă călare. – Ucr. bihunki.
bihúncă (reg.) s. f., g.-d. art. bihúncii; pl. bihúnci
bihúncă s. f., g.-d. art. bihúncii; pl. bihúnci
bihúncă (bihúnci), s. f. – Trăsură ușoară. Rus. bigunki „trăsură de curse” (Iordan, BF, VI, 163). Se folosește numai în Mold.
BIHÚNCĂ ~ci f. înv. Trăsură ușoară de curse, trasă de un singur cal. /<ucr. bihunki
bihúncă f., pl. ĭ (rus. bĭegunók, pl. -nki, alergător). Trăsură ușoară care se compune dintr’o scîndură (pe care șezĭ călare) pusă pe patru roate saŭ numaĭ dintr’un loc de șezut pe doŭă roate și care se întrebuințează la învățat caiĭ la trap frumos. (V. teleagă).

bihuncă dex

Intrare: bihuncă
bihuncă substantiv feminin