bifurcare definitie

2 intrări

25 definiții pentru bifurcare

bifurcá vtr [At: I. IONESCU, M. 68 / Pzi: 3 -furcă / E: fr bifurquer] 1-2 A (se) despărți în două ramuri, direcții sau sensuri.
bifurcáre sf [At: DA ms / Pl: ~cări / E: bifurca] 1 Despărțire în două ramuri, direcții sau sensuri Si: bifurcație (1). 2 (Ccr) Loc unde se bifurcă ceva Si: bifurcație (2).
BIFURCÁ, pers. 3 bifúrcă, vb. I. Refl. A se despărți în două ramuri, în două direcții, în două sensuri. – Din fr. bifurquer.
BIFURCÁRE, bifurcări, s. f. Faptul de a se bifurca; (concr.) loc unde se bifurcă ceva; bifurcație. – V. bifurca.
BIFURCÁ, pers. 3 bifúrcă, vb. I. Refl. A se despărți în două ramuri, în două direcții, în două sensuri. – Din fr. bifurquer.
BIFURCÁRE, bifurcări, s. f. Faptul de a se bifurca; (concr.) loc unde se bifurcă ceva; bifurcație. – V. bifurca.
BIFURCÁ pers. 3 bifúrcă, vb. I. Refl. A se despărți în două ramuri (ca brațele unei furci). E un punct, însă, unde drumul nostru se bifurcă, și de aici încolo mergem pe căi diferite. HOGAȘ, DR. II 169.
BIFURCÁRE, bifurcări, s. f. Bifurcație.
BIFURCÁ, pers. 3 bifúrcă, vb. I. Refl. A se despărți în două ramuri. – Fr. bifurquer.
BIFURCÁRE, bifurcări, s. f. Faptul de a se bifurca.
bifurcá (a se ~) vb., ind. prez. 3 se bifúrcă
bifurcáre s. f., g.-d. art. bifurcắrii; pl. bifurcắri
bifurcá vb., ind. prez. 3 sg. și pl. bifúrcă
bifurcáre s. f., g.-d. art. bifurcării; pl. bifurcări
BIFURCÁ vb. 1. (reg.) a se crăcăna. (Ramuri care se ~.) 2. (pop.) a se încrăci, a se înfurci. (Drumuri care se ~.)
BIFURCÁRE s. v. bifurcație.
BIFURCÁ vb. I. refl. A se împărți în două (ca coarnele unei furci). [P.i. bifúrc. / < fr. bifurquer, cf. it. biforcare].
BIFURCÁRE s.f. Acțiunea de a bifurca și rezultatul ei; bifurcație. [< bifurca].
BIFURCÁ vb. refl. a se despărți în două ramuri, direcții. (< fr. bifurquer)
A SE BIFURCÁ pers. 3 se bifúrcă intranz. (despre drumuri, cursuri de apă etc.) A se divide în două (în formă de furcă). /<fr. bifurquer
bifurcà v. a împărți în două părți.
bifurcare f. 1. împărțire în două: bifurcarea învățământului; 2. locul unde se bifurcă: bifurcarea drumului.
*bifúrc și a v. tr. (bi- și furcă; fr. bifurquer v. intr.). Ramific în doŭă: drumu se bifurcă. Fig. Învățămîntu se bifurcă, se desparte în doŭă.
BIFURCA vb. 1. (reg.) a se crăcăna. (Ramuri care se ~.) 2. (pop.) a se încrăci, a se înfurci. (Drumuri care se ~.)
BIFURCARE s. bifurcație, (pop.) înfurcitură. (~ a unui drum.)

bifurcare dex

Intrare: bifurca
bifurca verb grupa I conjugarea I
Intrare: bifurcare
bifurcare substantiv feminin