Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

2 intr─âri

25 defini╚Ťii pentru bifurcare

bifurc├í vtr [At: I. IONESCU, M. 68 / Pzi: 3 -furc─â / E: fr bifurquer] 1-2 A (se) desp─âr╚Ťi ├«n dou─â ramuri, direc╚Ťii sau sensuri.
bifurc├íre sf [At: DA ms / Pl: ~c─âri / E: bifurca] 1 Desp─âr╚Ťire ├«n dou─â ramuri, direc╚Ťii sau sensuri Si: bifurca╚Ťie (1). 2 (Ccr) Loc unde se bifurc─â ceva Si: bifurca╚Ťie (2).
BIFURC├ü, pers. 3 bif├║rc─â, vb. I. Refl. A se desp─âr╚Ťi ├«n dou─â ramuri, ├«n dou─â direc╚Ťii, ├«n dou─â sensuri. ÔÇô Din fr. bifurquer.
BIFURC├üRE, bifurc─âri, s. f. Faptul de a se bifurca; (concr.) loc unde se bifurc─â ceva; bifurca╚Ťie. ÔÇô V. bifurca.
BIFURC├ü, pers. 3 bif├║rc─â, vb. I. Refl. A se desp─âr╚Ťi ├«n dou─â ramuri, ├«n dou─â direc╚Ťii, ├«n dou─â sensuri. ÔÇô Din fr. bifurquer.
BIFURC├üRE, bifurc─âri, s. f. Faptul de a se bifurca; (concr.) loc unde se bifurc─â ceva; bifurca╚Ťie. ÔÇô V. bifurca.
BIFURC├ü pers. 3 bif├║rc─â, vb. I. Refl. A se desp─âr╚Ťi ├«n dou─â ramuri (ca bra╚Ťele unei furci). E un punct, ├«ns─â, unde drumul nostru se bifurc─â, ╚Öi de aici ├«ncolo mergem pe c─âi diferite. HOGA╚ś, DR. II 169.
BIFURC├üRE, bifurc─âri, s. f. Bifurca╚Ťie.
BIFURC├ü, pers. 3 bif├║rc─â, vb. I. Refl. A se desp─âr╚Ťi ├«n dou─â ramuri. ÔÇô Fr. bifurquer.
BIFURCÁRE, bifurcări, s. f. Faptul de a se bifurca.
bifurcá (a se ~) vb., ind. prez. 3 se bifúrcă
bifurcáre s. f., g.-d. art. bifurcắrii; pl. bifurcắri
bifurcá vb., ind. prez. 3 sg. și pl. bifúrcă
bifurcáre s. f., g.-d. art. bifurcării; pl. bifurcări
BIFURCÁ vb. 1. (reg.) a se crăcăna. (Ramuri care se ~.) 2. (pop.) a se încrăci, a se înfurci. (Drumuri care se ~.)
BIFURC├üRE s. v. bifurca╚Ťie.
BIFURC├ü vb. I. refl. A se ├«mp─âr╚Ťi ├«n dou─â (ca coarnele unei furci). [P.i. bif├║rc. / < fr. bifurquer, cf. it. biforcare].
BIFURC├üRE s.f. Ac╚Ťiunea de a bifurca ╚Öi rezultatul ei; bifurca╚Ťie. [< bifurca].
BIFURC├ü vb. refl. a se desp─âr╚Ťi ├«n dou─â ramuri, direc╚Ťii. (< fr. bifurquer)
A SE BIFURCÁ pers. 3 se bifúrcă intranz. (despre drumuri, cursuri de apă etc.) A se divide în două (în formă de furcă). /<fr. bifurquer
bifurc├á v. a ├«mp─âr╚Ťi ├«n dou─â p─âr╚Ťi.
bifurcare f. 1. ├«mp─âr╚Ťire ├«n dou─â: bifurcarea ├«nv─â╚Ť─âm├óntului; 2. locul unde se bifurc─â: bifurcarea drumului.
*bif├║rc ╚Öi a -├í v. tr. (bi- ╚Öi furc─â; fr. bifurquer v. intr.). Ramific ├«n do┼ş─â: drumu se bifurc─â. Fig. ├Änv─â╚Ť─âm├«ntu se bifurc─â, se desparte ├«n do┼ş─â.
BIFURCA vb. 1. (reg.) a se crăcăna. (Ramuri care se ~.) 2. (pop.) a se încrăci, a se înfurci. (Drumuri care se ~.)
BIFURCARE s. bifurca╚Ťie, (pop.) ├«nfurcitur─â. (~ a unui drum.)

Bifurcare dex online | sinonim

Bifurcare definitie

Intrare: bifurca
bifurca verb grupa I conjugarea I
Intrare: bifurcare
bifurcare substantiv feminin