bifurcație definitie

11 definiții pentru bifurcație

bifurcație sf [At: DA ms / Pl: ~ii / E: fr bifurcation] 1-2 Bifurcare (1-2).
BIFURCÁȚIE, bifurcații, s. f. Bifurcare. – Din fr. bifurcation.
BIFURCÁȚIE, bifurcații, s. f. Bifurcare. – Din fr. bifurcation.
BIFURCÁȚIE, bifurcații s. f. Faptul de a bifurca; locul unde se bifurca un drum. Bifurcația unui drum. – Pronunțat: -ți-e.
BIFURCÁȚIE, bifurcații, s. f. Bifurcare; (concr.) locul unde se bifurcă ceva. – Fr. bifurcation.
bifurcáție (-ți-e) s. f., art. bifurcáția (-ți-a), g.-d. art. bifurcáției; pl. bifurcáții, art. bifurcáțiile (-ți-i-)
bifurcáție s. f. (sil. -ți-e), art. Bifurcáția (sil. -ți-a), g.-d. art. bifurcáției; pl. bifurcáții, art. bifurcáțiile (sil. -ți-i-)
BIFURCÁȚIE s. bifurcare, (pop.) înfurcitură. (~ unui drum.)
BIFURCÁȚIE s.f. Bifurcare; loc unde se bifurcă un drum; răscruce. [Gen. -iei. / cf. fr. bifurcation, it. biforcazione, lat. bifurcatio].
BIFURCÁȚIE s. f. bifurcare; loc unde se bifurcă un drum, un râu etc. (< fr. bifurcation)
BIFURCAȚIE s. bifurcare, (pop.) înfurcitură. (~ unui drum.)

bifurcație dex

Intrare: bifurcație
bifurcație substantiv feminin
  • silabisire: -ți-e