biciuí [At: DOSOFTEI, V. S. 61 / V: sb-, zb- / Pzi: -esc, biciui / E: bici] 1-2 vtr A (se) lovi cu biciul. 3-4 vtr (Pex) A (se) lovi cu ceva (ca biciul), producând usturime Si: a (se) flagela. 5-6 vtr A (se) lovi cu cravașa. 7 vt (Fig) A critica fără cruțare. 8 vt (Fig) A satiriza.

BICIUÍ, biciuiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) lovi cu biciul. ♦ Tranz. A lovi cu ceva (subțire ca biciul), producând usturime; a flagela; a cravașa. 2. Tranz. Fig. A critica, a satiriza fără milă. [Prez. ind. și: bíciui] – Bici + suf. -ui.

BICIUÍ, biciuiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) lovi cu biciul. ♦ Tranz. A lovi cu ceva (subțire ca biciul), producând usturime; a flagela; a cravașa. 2. Tranz. Fig. A critica, a satiriza fără cruțare. [Prez. ind. și bíciui. - Var.: (reg.) zbiciuí vb. IV] – Bici + suf. -ui.

BICIUÍ, biciuiesc și bíciui, vb. IV. Tranz. 1. A bate (pe cineva) cu. biciul, a da (cuiva) bice. Li se moaie [boilor] genunchii. Cum poți să-i mai biciui? STANCU, D. 194. ♦ A lovi (fără voie), producînd usturime. în fuga nebună ierburile îl biciuiau și i se încolăceau ca șerpii de picioare. GÎRLEANU, L. 32. ◊ Fig. Se îndoiau ca niște arcuri și biciuiau văzduhul sărmanele crengi negre ale fagilor uzi de ploaie. DUMITRIU, N. 187. Soldații se strînseră mai bine în mantale, biciuiți de-un vînt... care le învăluia picioarele. CAMILAR, N. II 256. 2. Fig. A face (pe cineva) să sufere, a chinui (moralicește). Rîde... de farsa pe care mi-o joacă... De felul în care mă biciuie pînă la sînge cu frica și cu deznădejdea. DUMITRIU, B. F. 151. Biciuită într-una cu limba de bunica, mama... a urcat dealul. STANCU, D. 16. 3. Fig. A satiriza fără cruțare. în aceste comedii, Cara- giale biciuiește o concepție. IBRĂILEANU, SP. CR. 228. Donici biciuia viciurile prin fabulele sale. NEGRUZZI, S. I 334. ◊ Refl. pas. Haideți... la teatru romînesc, Unde relele din fire Necruțat se biciuiesc. ALECSANDRI, T. I 150. – Variantă: (regional) zbiciuí (TEODORESCU, P. P. 151) vb. IV.

ZBICIUÍ vb. IV v. biciui.

BICIUÍ, biciuiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) lovi cu biciul. ♦ Tranz. (Adesea fig.) A lovi cu ceva subțire ca biciul, producând usturime. Ierburile îl biciuiau (GÎRLEANU). 2. Tranz. Fig. A critica, a satiriza fără cruțare. [Prez. ind. și bíciui. – Var.: (reg.) zbiciuí vb. IV] – Din bici.

ZBICIUÍ vb. IV. v. biciui.

biciuí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. biciuiéște / bíciuie, imperf. 3 sg. biciuiá; conj. prez. 3 să biciuiáscă / să bíciuie

biciuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. biciuiésc, imperf. 3 sg. biciuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. biciuiáscă

BICIUÍ vb. 1. a șfichiui, (reg.) a sfârcâi, a zbiciui, a zbiciula, (înv.) a smicura. (~ caii.) 2. v. flagela.

BICIUÍ vb. v. ridiculiza, satiriza.

A BICIUÍ ~iésc tranz. 1) A lovi cu biciul. 2) A da lovituri ca de bici, producând usturime. 3) fig. A supune unei critici aspre; a flagela. /Din bici

A SE BICIUÍ mă ~iésc intranz. A face (concomitent) schimb de lovituri cu biciul (unul cu altul). /Din bici

biciuì v. 1. a da lovituri de biciu, a bate cu biciul; 2. fig. a mustra cu asprime.

bicĭuĭésc v. tr. (d. bicĭ; rus. bičeváti) Bat cu bicĭu. Fig. Pedepsesc cu o nenorocire. Satirizez, mustru: a-ĭ bicĭui pe demagogĭ. – Și zb- (Trans.).

BICIUI vb. 1. a șfichiui, (reg.) a sfîrcîi, a zbiciui, a zbiciula, (înv.) a smicura. (~ caii.) 2. a (se) flagela.

biciui vb. v. RIDICULIZA. SATIRIZA.