bici sn [At: M. COSTIN, ap. LET. I, 319/15 / V: (reg) sb-, zb-, sgi- / Pl: bice, (rar) ~uri / E: vsl бич] 1 Obiect alcătuit dintr-o curea sau o împletitură de curele ori de cânepă, legată de un băț, cu care se lovesc sau se îndeamnă vitele Cf arșă, biciușcă, camgie, corbaci,frișcă, gărbaci, harapnic, iușcă, strămurare. 2 Lovitură dată cu biciul (1). 3 (Mol; înv; îe) A porni (a purcede) în ~ A porni imediat. 4 (Mol; înv; îae) A porni în goană. 5 Flagel. 6 (Pex; îla; d. oameni) -ul lui Dumnezeu Rău. 7 (Pfm; im; îe) A face din căcat (sau rahat) ~ Exprimă imposibilitatea de a face din nimic un lucru de calitate.

BÍCI, bice, s. n. (Adesea fig.) Obiect alcătuit dintr-o curea sau o împletitură de curele, mai rar de cânepă, legată de un băț, cu care se lovesc sau se îndeamnă animalele la mers. ♦ Lovitură dată cu obiectul descris mai sus. – Din sl. biči.

BÍCI, bice, s. n. (Adesea fig.) Obiect alcătuit dintr-o curea sau o împletitură de curele, mai rar de cânepă, legată de un băț, cu care se lovesc sau se îndeamnă animalele să meargă. ♦ Lovitură dată cu obiectul descris mai sus. [Var.: (reg.) zbici s. n.] – Din sl. biči.

BICI, bice, s. n. 1. Obiect cu care se dau lovituri (de obicei vitelor), alcătuit dintr-un băț de care e legată o curea de piele sau o împletitură de curele de piele sau (mai rar) de cînepă. Fripse spinarea dobitocului cu plesnitura biciului. PAS, L. I 15. Veac după veac vîsleau sub negre fulgere de bice Nefericiții lumii, sclavii din galere. BOUREANU, S. P. 7. Se clatină, lung țipă sub povară Căruțele pe drumul alb de țară; Pocnind din bice, hăulesc flăcăii. IOSIF, V. 71. Nu mai sta din pocnit cu biciul. CREANGĂ, P. 112. ◊ Fig. închidea ochii răniți de biciul viscolului. DUMITRIU, N. 218. 2. (Adesea la pl.) Lovitură de bici. Surugiul... dădu fugarilor cîteva bice. SADOVEANU, M. 182. Moș Nichifor... dă bici iepelor. CREANGĂ, P. 117. Pe urmă, cu toate opintirile, bicele, strigătele, am început a merge. NEGRUZZIȘ.I 307. 3. Fig. Cruzime, răutate, asprime, (mijloc de) asuprire. Iobagi și clacați, maghiari și romîni – Dar același bici și aceiași stăpîni. TULBURE, V. R. 37. ♦ Flagel, plagă, urgie. Într-o zi a căzut bici de foc pe căminul nostru. DELAVRANCEA, S. 19. 4. Fig. Satiră usturătoare. Tiranu-ncremenește sub biciul lui de foc. MACEDONSKI,O. I 110. – Pl. și: (rar) biciuri (BENIUC, V. 17). – Variantă: (regional) zbici (TEODORESCU, P. P. 152) s. n.

ZBICI1 s. n. v. bici.

BÍCI, bice, s. n. (Adesea fig.) Obiect cu care se îndeamnă la mers animalele, alcătuit dintr-o curea sau o împletitură de curele, mai rar de cânepă, legată de un băț. ♦ Lovitură de bici. [Var.: (reg.) zbici s. n.] – Slav (v. sl. biči).

ZBICI1 s. n. v. bici.

bici s. n., pl. bíce

bici s. n., pl. bíce

BIC s. v. taur.

BICI s. biciușcă, (reg.) năpârcă, (Mold.) puhă, (Ban. și Transilv.) zbici. (O lovitură de ~.)

bic (-ci), s. m. – (Olt.) Taur. Bg. bik, sb. bik, cf. slov., rus. byk, pol. byk (Cihac). Cf. beci.

bíci (bíce), s. n. – 1. Obiect din împletitură de curele cu care se lovesc sau îndeamnă animalele să meargă. – 2. Lovitură dată cu acest obiect. Sl. bičĭ de la biti „a lovi” (Miklosich, Lexicon, 22; Slaw. Elem., 14; Cihac; Berneker 56); cf. bg. bičŭ, sb., cr., ceh., rus. bič, pol. bicz. Cf. și băț. Der. biciui, vb. (a bate cu biciul); biciuială, s. f. (bătaie cu biciul, flagelare); biciuitor, adj. (care biciuiește); biciușcă, s. f. (bici). Din rom. provine săs. bitsch. Ngr. βίτσα și alb. bisk se trag direct din sl. (cf. G. Meyer, 34).

BICI bíce n. 1) Obiect constând dintr-o curea sau dintr-o împletitură de curele, legată de un băț, cu care se îndeamnă vitele la mers. 2) Lovitură dată cu un astfel de obiect. 3) fig. Întâmplare nefastă, care aduce mari pierderi și suferințe; nenorocire. [Monosilabic] /<sl. biți

biciu n. 1. sfoară împletită din cânepă sau curele legate de un băț, spre a lovi și îmboldi animalele; 2. fig. mare nenorocire, bătaie sau pedeapsă divină: răsboiul este biciu groaznic, căci moartea ’l iubește GR. AL.; biciul lui D-zeu, supranumele lui Atila. [Slav. BIČĬ].

bicĭ n., pl. e (vsl. bg. rus. bičĭ). Vargă de care e legată o fășie de pele de bătut vitele. Fig. Pacoste, flagel, calamitate: Attila a fost bicĭul lui Dumnezeŭ. – În Mold. Trans. rar și zbicĭ. V. harapnic, pil, puhă, cnut, nagaĭcă, gîrbacĭ.

táur m. (lat. taurus, d. vgr. taûros; it. sp. toro, pv. taur, vfr. tor [nfr. taureau], pv. touro). Boŭ întreg, boŭ nejugănit (bos taurus). Fig. Om zdravăn. Un semn al zodiaculuĭ (April). – În vest și táure, vechĭ táore. În est buhaĭ, în Olt. Ban. bic.

zbicĭ, V. bicĭ.

bic s. v. TAUR.

BICI s. biciușcă, (reg.) năpîrcă, (Mold.) puhă, (Ban. și Transilv.) zbici. (O lovitură de ~.)

bici, instrument de percuție autofon, format din două plăci de lemn suprapuse, fiecare cu o lungime de 45 cm, legate între ele cu o balama. Pe cele două plăci sunt fixate câte o curea de piele, în care se introduc degetele. Izbite una de alta, plăcile produc un zgomot sec, asemănător cu pocnetul b. (de unde și denumirea instr.). Echiv. it.: frusta; engl. slap stick; fr. fouet; germ. Peitschenknall.

a face rahatul bici / din rahat bici expr. (vulg.) a obține o performanță notabilă într-un domeniu de activitate, cu resurse modeste, în împrejurări defavorabile.

a-i da bice / muci expr. a lua viteză, a grăbi pasul; a accelera desfășurarea unei acțiuni.

bici, bice s. n. (deț.) infractor aflat la prima condamnare.