bichirí v vz bicheri

BICHIRÍ, bichiresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A face, a drege un lucru pe îndelete, migălind. – Et. nec.

BICHIRÍ, bichiresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A face, a drege un lucru pe îndelete, migălind. – Et. nec.

BICHIRÍ, bichiresc, vb. IV. Tranz. (Mold.) A face, a drege sau a întocmi un lucru pe îndelete, încet, migălind; a se mocăi. Moș Nichifor stătuse în loc și nu știu ce bichirea și cisluia primprejurul căruței. CREANGĂ, P. 123.

BICHIRÍ, bichiresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A face, a drege un lucru pe îndelete, migălind.

bichirí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bichirésc, imperf. 3 sg. bichireá; conj. prez. 3 să bichireáscă

bichirí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bichirésc, imperf. 3 sg. bichireá; conj. prez. 3 sg. și pl. bichireáscă

BICHIRÍ vb. v. migăli.

bichirì v. Mold. a lucra migălind: bichiria prin prejurul căruței CR. [Tras din Tr. bicher, flăcău chefliu = ung. BETYÁR].

bichirésc v. tr. (cp. cu bitiresc). Mold. nord. Fam. Robotesc, mă învîrtesc nelucrînd ceva hotărît.

bichiri vb. v. MIGĂLI.